Ilie Floroiu: "Anul 2020 este unul al supraviețuirii sportului constănțean"

1122
Ilie Floroiu:

Articole de la același autor

Pandemia de coronavirus a ținut întreaga omenire în casă aproximativ trei luni, iar acest lucru l-au resimțit și foștii mari sportivi. Un exemplu este cel al fostului mare atlet Ilie Floroiu, cel care a respectat cu strictețe regulile impuse de Guvernul României și nu a părăsit în niciun moment domiciliul.

Ilie Floroiu nu a vrut să riște și a stat în casă, însă recunoaște că acest lucru l-a afectat foarte mult. Ajuns la vârsta de 68 de ani, Floroiu este un om obișnuit cu mișcarea, zilnic având program de antrenament. Fostul mare campion spune că își va reintra în ritm, însă este conștient că acest lucru se va întâmpla treptat.

"Am resimțit din plin această perioadă de pandemie. Am respectat legea și am stat două luni în casă, fără să ies deloc, nici măcar pe scara blocului.

După ce am început să ies, am avut nevoie de o perioadă de acomodare, pentru că în organism s-au produs mai multe modificări. Eu nu rezist să nu fac mișcare și, din această cauză, mi-a fost foarte greu. Este valabil pentru toată lumea, inclusiv pentru copii. Mulți copii s-au îmbolnăvit și cei care au stat în casă au fost foarte afectați. Ei sunt obișnuiți să se joace, cei mici nu au stare în casă.

Sfatul meu este ca toată lumea să facă foarte multă mișcare, pentru că este cea mai sănătoasă. Gimnastică, alergare, fotbal, orice gen de mișcare este foarte indicat. A venit vara și putem să ieșim să alergăm pe plajă, deci acest lucru nu poate decât să ne bucure. Sper ca lucrurile să reintre în normal. În momentul când ți-ai format un ritm de viață și faci același lucru în fiecare zi, de foarte mult timp, este evident că în organismul nostru se produc modificări. Este exact ca atunci când mergem într-o țară și are alt fus orar. Trebuie să ne readaptăm", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ilie Floroiu.

Nu se mai pune problema de medalii…

Ilie Floroiu susține că anul 2020 este aproape încheiat pentru sportul constănțean și, totodată, este de părere că sportivilor le va fi foarte greu să își reintre în formă după ce, timp de trei luni, nu au făcut o pregătire specifică.

"Părerea mea este că 2020 este un an al supraviețuirii pentru activitatea sportivă. În această perioadă de inactivitate, sportivii au muncit cât au putut acasă, însă nu se compară cu pregătirea normală într-o sală. Când se vor relua, competițiile nu vor mai avea aceeași valoare, pentru că sportivii au scăzut din punct de vedere al acumulărilor.

Anul acesta este unul al supraviețuirii, iar acest lucru este valabil și pentru CS Farul, și pentru LPS «Nicolae Rotaru». Pe finalul acestui an, sportivii se vor putea pregăti pentru 2021. Campionatele Mondiale și Europene au fost aproape toate anulate. Nu se mai pune problema de câștigarea medaliilor, pentru că marile competiții au fost anulate.

Tot sportul este afectat, pentru că una este să faci o pregătire specifică și alta este să închei brusc activitatea, așa cum a fost cazul la noi. Competițiile la atletism încep de obicei în luna iulie și vă spun că este foarte greu într-un timp atât de scurt ca atleții să se pună pe picioare. Când se vor relua antrenamentele și competițiile, este interesant de văzut dacă toți sportivii mai sunt în activitate. Poate unii au renunțat după trei luni de stat în casă. Unii au pus kilograme în plus și le va fi greu să dea aceste kilograme jos", a adăugat Ilie Floroiu.

Speranțe pentru JO de la Tokyo

Atunci când vine vorba de Jocurile Olimpice de la Tokyo, Ilie Floroiu este optimist și speră că sportivii noștri vor face o figură frumoasă. Constanța va fi reprezentată de gimnasta Maria Holbură, deja calificată la competiție, însă orașul de la malul mării mai are reprezentanți și în alte turnee de calificare.

"Sportivii noștri care vor evolua în calificările pentru Jocurile Olimpice din anul 2021 au șanse mari să ajungă acolo. Gimnastica va fi reprezentată la Tokyo de Maria Holbură. Turneele de calificare au fost amânate, dar sunt sigur că se vor organiza. Pauza aceasta i-a costat pe toți. Cei de la loturile olimpice s-au mai putut pregăti, dar majoritatea sportivilor nu s-au antrenat. Au făcut sport pentru întreținere. Trei luni de zile înseamnă foarte mult.

Cristina Bujin este obișnuită cu performanța, ea a mai participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice. Sunt sigur că își va face baremul de calificare, pentru că ea este o atletă experimentată. A ajuns la vârsta maturității și sunt sigur că va ști cum să gestioneze momentul" , a concluzionat Ilie Floroiu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3986 secunde