Handbal fără spectatori!

HCDS nu va putea fi susținută de fani la partida cu Dunărea

251
HCDS nu va putea fi susținută de fani la partida cu Dunărea - handbal-1583873409.jpg

Articole de la același autor

Veste proastă pentru iubitorii handbalului constănțean. Partida dintre HC Dobrogea Sud și Dunărea Călărași se va juca, joi, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanța, fără spectatori. Măsura a fost luată în urma situației create la nivel mondial de răspândirea noului coronavirus. Cei care și-au achiziționat online bilete la acest meci vor primi banii înapoi. 


"Din păcate, vom juca meciul fără spectatori. Dar, fanii noștri ne vor putea urmări în direct, pentru că meciul cu Dunărea Călărași va fi transmis pe pagina de Facebook a clubului", a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, președintele HCDS Constanța, Ionuț Stănescu. 


Măsura este valabilă pentru toate meciurile de acasă, programate până la 31 martie, inclusiv cele din Divizia A și de juniori. În discuție intră astfel și partida de săptămâna viitoare cu CSM Bacău, din penultima etapă a sezonului regulat al Ligii Zimbrilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5709 secunde