HC Dobrogea Sud, start în Liga Națională. CSU Suceava, primul hop

550
HC Dobrogea Sud, start în Liga Națională. CSU Suceava, primul hop - hcdobrogea-1504281830.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 2 septembrie, echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța va debuta în noua ediție a Ligii Naționale, pe teren propriu, la Sala Sporturilor, împotriva celor de la CSU Suceava.

Meciul este programat să înceapă la ora 16, iar prețul unui tichet de acces este 10 lei. De asemenea, au fost puse în vânzare și abonamentele pentru întregul sezon competițional (campionat, cupă și cupele europene): loc la alegere - 100 lei, loc asigurat (deasupra mesei arbitrilor) - 200 lei.

Cine nu poate ajunge la meci, îl poate viziona din fața televizorului, în direct, pe TVR 2.

Dobrogenii antrenați de francezul Christian Gaudin vin după o victorie de senzație obținută la București, în fața celor de la Dinamo, în Supercupa României (28-27) și sunt motivați să înceapă acest sezon al Ligii Naționale cu dreptul. Ediția trecută, sărbătoarea constănțenilor a fost stricată de Politehnica Timișoara, care s-a impus cu 26-25. Astfel, nu mai este loc de relaxare sau menajamente. Singura absență din echipă este pivotul Dragoș Soare, accidentat la genunchi.

"A fost primul trofeu câștigat de HC Dobrogea Sud Constanța, iar bucuria a fost foarte mare. Ne-a ieșit cam tot ce ne-am propus, iar rezultatul a fost cel logic. Putem spune că a fost doză de moral pentru noi, fiindcă suntem conștienți că va fi un sezon foarte lung și extenuant. Întotdeauna victoriile aduc victorii. Anul trecut, am pierdut oarecum surprinzător în primul meci de pe teren propriu și nu a fost tocmai bine", a declarat președintele HCDS, Ionuț "Rudi" Stănescu.

Chiar dacă echipa vine după un succes încântător în Supercupă, conducerea constănțenilor rămâne cu picioarele pe pământ și nu modifică în niciun chip obiectivul stabilit la începutul sezonului.

"Ne dorim să realizăm cât mai multe lucruri bune în acest sezon, dar concurența este una aprigă și trebuie să fim realiști. Până acum, patru formații și-au stabilit ca obiectiv câștigarea campionatului, dar, la final, una singură va culege laurii. Vom lua fiecare meci în parte și vom încerca să scoatem cât mai mult din el. Cu siguranță, vor exista și sincope, fiindcă suntem o echipă în plin proces de omogenizare, însă m-aș bucura ca antrenorul Christian Gaudin să găsească soluțiile optime pentru a rămâne în frunte", a completat Stănescu.

v v v

Tot în acest week-end, are loc și prima manșă a preliminariilor Cupei EHF. Constănțenii sunt cu ochii pe duelul dintre Afturelding (Islanda) și BSK Handball Elite (Norvegia), cel care va da adversara HCDS-ului în turul doi preliminar (tur 7/8 octombrie - retur 14/15 octombrie). HC Dobrogea Sud va putea juca meciurile din preliminarii și din grupele Cupei EHF în Sala Sporturilor din Constanța.

"Echipa din Norvegia este favorită în acest duel. Noi ne-am dori să mergem în Norvegia doar fiindcă este o deplasare teoretic mai scurtă (3.000 km), decât cea din Islanda (5.000 km). Meciurile din preliminariile și grupele EHF le putem desfășura fără probleme în Sala Sporturilor din Constanța", a completat Stănescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.484 secunde