Handbalul pe plajă revine la Constanța!

238
Handbalul pe plajă revine la Constanța! - handbalul-1525367024.jpg

Articole de la același autor

În perioada 31 iulie - 2 august, pe nisipul din 2 Mai va avea loc o nouă ediție a turneului final al CN de beach handbal, categoriile juniori A și B, masculin, și feminin. Competiția va fi organizată de Federația Română de Handbal, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Asociația Județeană de Handbal Constanța.

Terenul de joc va fi montat cu trei zile înaintea debutului competiției, pentru formațiile doritoare de a-și perfecționa cunoștințele despre handbalul pe plajă. Oficialii federației au anunțat că, în acele zile, ședințele de antrenamente comune vor fi coordonate de antrenori trimiși de Federația Europeană de Handbal.

"Sunt așteptate în jur de 20 de echipe din întreaga țară, decise în urma turneelor regionale de calificare. Sportivii vor avea oportunitatea să-și poată îmbunătăți tehnicile sub coordonarea unui antrenor străin, trimis de către cei de la EHF, timp de trei zile. Este al doilea an în care organizăm la Constanța competiții oficiale de handbal pe plajă și sperăm să ne ridicăm la nivelul așteptărilor", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mariana Solomon, director executiv al DJST Constanța.

Reguli de handbal pe plajă

Regulamentul de handbal pe plajă este mult mai diferit decât cel în sală. Terenul de joc are o lungime de 27 de metri și lățime de 12 metri, cu o zonă de joc lungă de 15 metri și două spații de poartă. Jocul durează două reprize a câte 10 minute.

Dacă scorul este egal la sfârșitul unei reprize, intervine regula "golului de aur". Câștigătorul reprizei primește un punct, iar învingătoarea este decisă după sistemul "cel mai bun din trei reprize". Fiecare gol dat reprezintă 1 punct. Golul dat din piruetă și "aeriană" valorează două, iar cel din dublă aeriană - trei. Pentru golurile marcate de portar, echipa primește cu 1 punct mai mult decât cele înscrise de jucători.

Handbalul pe plajă se află într-un progres vizibil, încununat de introducerea acestei discipline în programul Jocurilor Olimpice din 2024. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5144 secunde