Handbal feminin / România, a doua victorie la Campionatul Mondial

de Cuget Liber Marţi, 03 Decembrie 2019 115
Echipa națională de handbal feminin a României a învins reprezentativa similară din Kazahstan, marți, la Yatsushiro, scor 22-20, în runda a treia din grupa C a Campionatului Mondial care se dispută în Japonia, potrivit Mediafax.


În prima parte a meciului, România a părut să controleze jocul, conducând chiar și la șase goluri, scor 11-5. La pauză, tricolorele au intrat în avantaj, 14-11.


În partea secundă, Kazahstan s-a apropiat foarte mult de egalare, având doar un gol mai puțin în minutul 59. În cele din urmă, tricolorele s-au impus, scor 22-20.


Cea mai bună marcatoare a României a fost Crina Pintea, cu cinci reușite. Cristina Neagu a fost odihinită în această partidă.


Astfel, România a urcat pe locul 3 în grupa C, având patru puncte. Lider rămâne Spania, cu șase puncte.


Clasamentul grupei C:


1. Spania - 6 puncte
2. Muntenegru - 6 puncte
3. România - 4 puncte
4. Ungaria - 2 puncte
5. Senegal - 0 puncte
6. Kazahstan - 0 puncte


România va mai disputa două meciuri în grupa C: miercuri, contra celor din Muntenegru, și vineri, împotriva Ungariei.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei