Hagi și Popescu, mesaj important pentru suporterii fotbalului românesc

241
Hagi și Popescu, mesaj important pentru suporterii fotbalului românesc - hagi-1587381881.jpg

Articole de la același autor

Managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, și președintele clubului constănțean, Gheorghe Popescu, au transmis un mesaj pentru toți suporterii fotbalului românesc.

"Este cu siguranță un moment dificil pentru toți cei implicați în sport, fie că este vorba de conducători, jucători, suporteri, mass-media. Trebuie să ne gândim în primul rând la sănătatea noastră și a celor din jur, iar efortul să fie comun pentru a ne putea întoarce cât mai curând la activitățile cu care suntem obișnuiți și care ne-au adus atâtea bucurii.

Cum ne aflăm și în perioada sărbătorilor de Paște, este nevoie să fim o dată în plus mai buni, mai înțelepți, să înțelegem că este un moment greu, dar pe care îl putem depăși împreună prin respectarea regulilor", sună mesajul oficialilor Viitorului. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Aprilie 2020
Stire din Eveniment : Klaus Iohannis, mesaj de Paște și Florii
Pagina a fost generata in 0.3397 secunde