Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

„Frige” nisipul „Lagunei” din Mangalia: Jocurile Sportive pe Plajă

Ştire online publicată Miercuri, 21 August 2019

Clubul Sportiv Mangalia, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia, organizează, în perioada 26 august - 1 septembrie, cea de-a 18-a ediție a Jocurilor Sportive pe Plajă ale Mangaliei. 

La tradiționalul turneu de la Mangalia, sunt invitați sportivi din întreaga Românie, care se vor întrece la mai multe discipline sportive, luptele pe plajă fiind în prim planul evenimentului. Astfel, pe plaja „Laguna” din Mangalia, se vor disputa diverse competiții de wrestling-beach, fotbal și volei. 

„Suntem onorați de a fi gazda Jocurilor Sportive ale Mangaliei, care, și anul acesta, reunește la start un număr foarte mare de participanți. Mă bucur că mulți dintre aceștia sunt din orașul nostru, trebuie să îi atragem pe oameni către sport, către mișcare, să facem ceva pentru comunitatea locală. În același timp, le oferim turiștilor un program de vară de excepție”, a declarat președintele CS Mangalia, Dragoș Dima. 

La rândul său, președintele de onoare al CS Mangalia, prof. Ionel Luca, este de părere că Jocurile sunt importante atât pentru sportivi, cât și pentru turiști și pentru comunitatea locală. 

„Sportivii au șansa ca, pe timpul verii, când multe campionate sunt în pauză, să se mențină în formă și să se lupte pentru medalii. La fel de importante sunt Jocurile și pentru activitățile de turism. Organizând această serie de competiții pe durata unei întregi săptămâni, reușim să prelungim sezonul estival și să oferim turiștilor posibilitatea petrecerii timpului liber, la plajă, într-un mod cât mai plăcut. Estimăm că, în acest an, în urma invitațiilor făcute cluburilor din țară, vor participa la Jocurile Sportive ale Mangaliei aproximativ 500 de sportivi, marea majoritate copii și juniori”, a declarat prof. Ionel Luca. 

Vor răscoli nisipul „Lagunei” luptători de valoare, campioni ai României, iar pe lista invitaților de onoare se numără Gheorghe Berceanu, fost vicecampion olimpic la lupte, și Elena Frîncu, fostă vicecampioană mondială la handbal. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Micii baschetbaliști constănțeni au impresionat asistența la Cupa 1 Iunie. Au dat coșuri de trei puncte, au pasat cu precizie, s-au organizat bine în apărare, iar eforturile lor ...
Începând cu 25 august, timp de o săptămână, la plaja „Laguna”, se vor desfășura Jocurile Sportive ale Mangaliei, eveniment de anvergură care, de la an la an, atrage ...
Aproximativ 400 de copii și juniori își vor demonstra forța și măiestria pe nisipul din Mangalia, în cadrul celui mai așteptat eveniment sportiv al verii din sudul ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
România a câștigat 15 medalii, dintre care șapte de aur, la Balcaniada de Juniori I și II de la Belgrad.La doar o săptămână după ce lotul de tineret a câștigat 12 medalii, dintre ...
FC Viitorul primește, în această seară, vizita celor de la Gaz Metan Mediaș. Echipa lui Gheorghe Hagi are nevoie de victorie pentru a nu pierde contactul cu plutonul fruntaș al ...
Echipa de rugby Tomitanii Constanța a înregistrat o nouă înfrângere severă în Superligă. Constănțenii au jucat, sâmbătă, pe terenul celor de la CSA Steaua și au ieșit extrem ...
Tenisul constănțean dovedește pe zi ce trece că se află la înălțime. Orașul care a dat-o mapamondului pe Simona Halep produce în fiecare zi posibili noi viitori campioni. În ...
Echipa CSU Neptun Constanța înregistrează victorie după victorie în Seria B a Diviziei A la handbal. Fetele antrenate de Ion Ivan și Lăcrămioara Ilie au avut parte în week-end de ...
Rutierul olandez Alex Molenaar (Monkey Town - A Block CT) a câștigat ediția a 52-a a Turului ciclist al României, încheiată, ieri, la București. Molenaar a fost urmat în ...
Triatlonista constănțeană Antoanela Manac a participat, în week-end-ul care tocmai a trecut, la Cupa Continentală de triatlon olimpic din Maroc, organizată în orașul ...
În urmă cu doar câteva momente, s-a încheiat partida dintre Dinamo București și HC Dobrogea Sud, contând pentru etapa a treia a Ligii Naționale la handbal masculin. Deși a jucat ...
​UEFA a anunțat, duminică, faptul că Ovidiu Hațegan a fost desemnat să arbitreze partida Borussia Dortmund-FC Barcelona, din grupa F a Ligii Campionilor, care va avea loc ...
Mihaela Buzărnescu, locul 125 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 4-6, 6-0, 6-3, de japoneza Nao Hibino, locul 146 WTA, în semifinalele turneului de categorie WTA ...
FC Viitorul se pregătește să evolueze, luni seară, împotriva liderului din Liga 1, Gaz Metan Mediaș. Echipa lui Gheorghe Hagi se află pe locul 4 în clasament, cu 15 puncte ...
Constănțeanul Cristian Pletea participă, în aceste zile, la Openul Paraguayului. Jucătorul de tenis de masă a evoluat în proba de simplu a competiției, acolo unde a ajuns până în ...
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța se află în fața unui meci cu grad maxim de dificultate: cel cu Dinamo, programat duminică, de la ora 15.30, la ...
CSU Neptun a început bine sezonul cu un antrenor nou, în persoana lui Ion Ivan și cu câteva jucătoare noi. În prima etapă, CSU Neptun s-a deplasat la București, acolo unde a ...
Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României organizează, în perioada 13 - 15 septembrie, cu sprijinul Federației Române de Fotbal și al Primăriei ...
Mihaela Buzărnescu (31 de ani, 125 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de la Hiroshima (Japonia), după ce a trecut de belgianca Alison Van Uytvanck (25 de ani, 63 WTA) ...
Regia Autonomă Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că, din cauza lucrărilor de asfaltare efectuate de RAJA S.A. pe Str. Mihai Viteazu nr. 2, luni, 16 ...
Moartea lui Valentin Negrea a șocat întreaga suflare a sportului constănțean. Imediat după aflarea veștii, cei care l-au cunoscut pe fostul arbitru din Liga Națională de ...
Familia sportului constănțean este din nou îndoliată, după trecerea în neființă a lui Valentin Negrea, lector univ. dr. la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul ...
Tragerea la sorți a 16-imilor de finală ale Cupei României a avut loc la sediul Federației Române de Fotbal, iar FC Viitorul a avut noroc și va disputa o „dublă” cu ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva