Fotbaliștii de la SSC Farul, neplătiți de luni de zile! Din ce-or trăi?

1412
1
Fotbaliștii de la SSC Farul, neplătiți de luni de zile! Din ce-or trăi? - sscfarrul-1505985465.jpg

Articole de la același autor

Situația se pare că este mai gravă decât pare la SSC Farul. 


Recent, antrenorul fariștilor, Petre Grigoraș, a declarat că jucătorii săi nu sunt plătiți de luni de zile, iar din banii promiși și aprobați de către Consiliul Local Constanța (aproximativ 250.000 de euro), la sfârșitul lunii iulie, nu a sosit niciun leu! 


Se pare că au fost făcute niște greșeli în cadrul dosarului depus la Consiliul Local. Conducerea fariștilor ar fi întocmit documentația doar pentru jumătate de sezon (până la 31 decembrie), și nu pentru întregul sezon, așa cum era obligatoriu. Astfel, procedura trebuie reluată, iar întârzierile sunt explicabile. 


Vom urmări îndeaproape evoluția situației, conducerea SSC Farul susținând, astăzi, la ora 13.00, la stadionul din strada Primăverii, o conferință de presă.  


Comentează știrea

Dini
21 septembrie 2017
Farul

Rusine Cuget Liber. Urati Farul in continuare ca multi altii. Rusine.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4097 secunde