Fotbal și literatură. Gheorghe Hagi și-a lansat cartea "Campionii creează campioni"

345

Articole de la același autor

Sâmbătă, a fost zi de sărbătoare pentru întreaga suflare a celor de la FC Viitorul. Managerul tehnic al clubului de pe litoral, Gheorghe Hagi, și-a lansat cartea "Campionii creează campioni", un volum scris după conceptul pe care cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor îl are în legătură cu sportul rege. 


Evenimentul a avut loc la hotelul Iaki din stațiunea Mamaia, iar la acesta au participat persoane importante din angrenajul Viitorului. 


Conceptul tehnic implementat de Gheorghe Hagi la Academia de Fotbal care îi poartă numele și la FC Viitorul a dus la obținerea unor performanțe remarcabile la nivelul juniorilor, la promovarea multor fotbaliști de valoare, dar și la obținerea a trei trofee la nivelul echipei de seniori: titlul de campioană a României, în 2017, Cupa României și Supercupa României, ambele în acest an, încununând zece ani de muncă, sărbătoriți joi seară. 


La evenimentul festiv, au fost invitați președintele clubului FC Viitorul, Gheorghe Popescu, dar și Pavel Peniu, președintele Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi". 


"Eu nu știu un antrenor care să aibă această generozitate, să vină să împărtășească cu lumea, cu lumea fotbalului, cu antrenorii, aceste secrete, care țin de know-how-ul personal, țin de viziunea lui. Filosofia lui Gică este de atac. Sunt antrenori care consideră că prima dată trebuie să te aperi. Aici ține de viziunea personală a fiecărui antrenor", a spus Gică Popescu.
Hagi a explicat, în câteva cuvinte, cum i-a venit idea să scrie această carte și a dezvăluit anumite lucruri despre conceptul său legat de fotbal. 


"Cartea e o variantă și o interpretare de a juca fotbal. Așa gândim noi și am crezut de cuviință să rămână în carte ideea mea despre cum văd eu fotbalul. În carte, detaliile sunt în buzunar la fiecare, persoana decide, persoana face, cu toții învățăm sistemele, toți facem lucruri, dar sunt detaliile care fac diferența și alea nu ai cum să le scrii, nici să le dai. E doar un ghid de a face lucrurile de la început până la sfârșit. Dar, atenție, trebuie, cum era în strategie, timp, tineri, talentați, trebuie să selectezi bine", a declarat Gheorghe Hagi.


La finalul evenimentului, Hagi a împărțit autografe celor prezenți și s-a fotografiat cu fanii, cu jurnaliștii, dar și cu prietenii săi. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5172 secunde