FC Viitorul, înfrângere neașteptată cu Chindia Târgoviște

136
FC Viitorul, înfrângere neașteptată cu Chindia Târgoviște - fcviitorul-1592493208.jpg

Articole de la același autor

FC Viitorul a efectuat deplasarea la Ploiești pentru meciul de miercuri seară, cu Chindia Târgoviște, fără mulți jucători de bază.

Echipa lui Gheorghe Hagi a început foarte prost meciul, iar în minutul 10, Neguț a deschis scorul după o respingere greșită a portarului Tordai. Până în minutul 85, nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Cu doar cinci minute înainte de finalul partidei, FC Viitorul a restabilit egalitatea prin Cosmin Matei, care a înscris după o gafă uriașă a unui fundaș advers. Chindia a dat lovitura în minutul 89. Dumitrașcu a șutat, balonul s-a lovit de Neguț și a intrat în plasa porții constănțene.

În urma acestui rezultat, FC Viitorul rămâne pe primul loc în play-out, cu 27 de puncte, și așteaptă cu foarte mult interes următorul meci, cel de pe teren propriu, cu FC Hermannstadt.

De cealaltă parte, Chindia a ieșit din "zona fierbinte" a clasamentului și a acumulat 17 puncte, aflându-se pe locul 11. Trupa lui Viorel Moldovan va juca, în etapa viitoare, în deplasare, cu Academica Clinceni.

La finalul partidei, Gheorghe Hagi s-a arătat extrem de nemulțumit de jocul prestat de elevii săi.

"Nu ne așteptam să pierdem. Aveam încredere mare că vom scoate un rezultat bun, dar acesta este fotbalul. Când ne așteptam mai puțin, a venit acea greșeală din ultimele minute, după ce am marcat gol și toți erau cu moralul foarte bun. Nu am început bine jocul și nu l-am terminat cum trebuie. Trebuie să folosesc lotul cât pot mai bine, pentru că este greu, după atâtea luni de pauză, să poți să joci la trei zile, duminică - miercuri, pentru că trebuie să-i dăm șansa pe care o merită fiecărui jucător", a declarat Hagi, în cadrul unei conferințe de presă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3396 secunde