Eliza Samara participă la noul El Dorado al tenisului de masă mondial

196
Eliza Samara participă la noul El Dorado al tenisului de masă mondial - elizasamara-1490978236.jpg

Articole de la același autor

O nouă competiție de elită își va face loc în calendarul internațional al tenisului de masă și va strânge laolaltă cei mai buni 24 de jucători din întreaga lume (12 băieți și 12 fete). 


Sub denumirea "T2 Asia-Pacific Table Tenis League", aceasta va avea loc, în perioada iulie-decembrie 2017, într-o țară în care tenisul de masă este respectat și privit precum o religie: Hong Kong. Sportivii se vor duela atât pe tablourile de simplu, cât și pe cele de dublu mixt, acolo unde li se va alege un coechipier alea-toriu. Manșa inaugurală și-a sta-bilit ca fond de premiere impre-sionant: 1,5 milioane de dolari. 


Printre cei care vor lua parte la acest turneu se numără și con-stănțeanca Elizabeta Samara, cea care, în aceste zile, se află în Malaiezia, la invitația organi-zatorilor de a se familiariza cu noul format al turneului. 


"Liga Asiatică este un concept nou, foarte interesant, ce va strânge cei mai valoroși jucători de tenis de masă din lume. Sunt încântată de faptul că mă număr printre cei invitați și sper să reușesc partide foarte bune. Este destul de palpitant, la dublu mixt ni se vor alege parteneri, deci nu vom ști prea curând alături de cine vom juca. Vom veni câte trei zile pe lună, în Hong Kong, până în luna decembrie", a declarat, pentru "Cuget Liber", campioana europeană Eliza Samara. 


Noua competiție își dorește să inoveze, să crească spec-taculozitatea tenisului de masă prin imprevizibilitate și presiune suplimentară. La dublu mixt, vor fi aleși coechipieri aleatorii, fiecare meci va avea un timp limită de joc, iar sistemul de punctaj este unul unic.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.398 secunde