Eliza Samara continuă aventura la Openul Qatarului

143
Eliza Samara continuă aventura la Openul Qatarului - constanteanca-1583355834.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea constănțeană de tenis de masă Eliza Samara a avut parte de un meci facil în turul al doilea preliminar de la Openul Qatarului, competiție care are loc, săptămâna aceasta, la Doha. 


Sportiva de la malul mării a întâlnit-o pe rusoaica Olga Vorobeva, într-un meci pe care l-a controlat de la un capăt la celălalt. Samara a câștigat primele două seturi cu 11-9, respectiv 11-8, însă în cel de-al treilea parțial a avut o cădere și a fost învinsă cu 3-11. Următoarele două seturi au trecut în contul sportivei din Constanța, scor 11-9, 11-6, și, cu 4-1 la general, a obținut calificarea în turul al treilea preliminar, acolo unde o va întâlni pe indianca Madhurika Patkar. 


Tot pe tabloul feminin, proaspăta campioană națională Bernadette Szocz s-a impus în turul al doilea preliminar, cu scorul de 4-2, în fața japonezei Sakura Yokoi. "Bernie" va juca în turul al treilea împotriva jucătoarei germane de origine chineză Xiaona Shan. 
Pe tabloul masculin, Hunor Szocz a trecut cu 4-0 de jucătorul din Kuweit Marzooq Alrashidi și va juca în turul al doilea cu suedezul Kristian Karlsson. 


Din păcate, Ovidiu Ionescu a fost învins în primul tur preliminar de chinezul Yu Zhou, scor 2-4. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5683 secunde