Ei îl ajută pe Gică Popescu să iasă din închisoare

178
2
Ei îl ajută pe Gică Popescu să iasă din închisoare - gicapopescua577782814-1394123913.jpg

Articole recomandate

Un senator UNPR buzoian a inițiat o petiție on-line pentru grațierea fostului fotbalist Gheorghe Popescu, acțiuni similare, de strângere de semnături, fiind inițiate și de un consilier local brașovean, dar și de președintele de la Dunărea Calafat, primul club la care a jucat Popescu, scrie Mediafax.


"Într-o țară în care realitatea ne demonstrează că justiția, în multe situații, ignoră marea infracționalitate și alege să facă dreptate la televizor, drept palidă justificare la neintrarea în Spațiul Shengen, ajungem să terfelim până și simbolurile naționale. Este și cazul gloriei fotbalului românesc, Gică Popescu, căruia acum îi suntem datori, pentru toate bucuriile aduse de-a lungul carierei sale remarcabile, să-i demonstrăm solidaritate", se arată în comunicatul remis de parlamentarul buzoian.


Popa a mai spus că este nedrept ca un fost fotbalist ca Popescu să fie condamnat "în rând cu criminalii și cu volatorii, mai ales că prejudiciul a fost recuperat".


Potrivit Legii 546/2002, grațierea este măsura de clemență ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanță ori în comutarea acesteia în una mai ușoară.


Comentează știrea

Papu
7 martie 2014
Clemență

Până una alta Gică Popescu e un borfaș mafiot în cârdășie cu frații Becali care a încălcat grav legea și pentru care a fost pedepsit pe drept. Procurorii și judecătorii merită respectul nostru, a oamenilor cinstiți din această țară care muncesc din greu pentru un salariu de mizerie. Cu ce drept Gică Popescu e mai presus de lege ?. În concluzie borfașii nu au dreptul la clemență.

Cucu
7 martie 2014
Amnistia

Amnistia nu se acorda pentru merite pe care cel condamnat le-a avut candva ..... Mai cititi domnilor initiatori ( despre politicieni cu functii publice ! ) ai demersului pentru amnistie. Cum ati ajuns sa ocupati functii publice , daca sunteti atat de incompetenti . Valeriu Zgonea ar dori ca Justitia sa aiba componenta sociala !? Cata prostie !

Pagina a fost generata in 3.5795 secunde