Echipa României s-a oprit în semifinalele eEURO 2020 la fotbal

217
Echipa României s-a oprit în semifinalele eEURO 2020 la fotbal - pozameciserbiaromtb730tb730-1590335475.jpg

Articole recomandate

Echipa României s-a a fost învinsă de Serbia cu 2-1, duminică, în semifinalele eEURO 2020 la fotbal, competiție organizată de UEFA și rezervată echipelor naționale de eFotbal și care se dispută prin intermediul KONAMI eFootball PES 2020, potrivit Agerpres.


Cristian Radu l-a învins în primul meci pe Stefan Slavkovic cu 2-1, dar Adrian Urmă a pierdut ambele confruntări cu Marko Roksic, cu 2-4 și 2-3.


Italia și Franța se înfruntă în cealaltă semifinală.


În sferturi, reprezentanții României au trecut de Olanda. Cristian Radu a pierdut primul meci, în fața lui Eldridge O'Niel, cu 1-2, după care Adrian Urmă l-a întrecut pe Yos Sonneveld cu 5-4 (după prelungiri), pentru ca în meciul decisiv, Adrian Urmă să se impună din nou în fața lui Yos Sonneveld, cu 3-2.


Sâmbătă, în Grupa A, România a pierdut primul meci în fața Spaniei cu 5-6, după ce Cristian Radu a terminat la egalitate cu Miguel Mestre (2-2), iar Adrian Urmă a cedat în fața lui Saul Saucedo cu 3-4. În celălalt meci, Germania a dispus de Bosnia-Herțegovina cu 5-1.


În finala grupei, Spania a întrecut Germania cu 4-2 și s-a calificat în sferturi.


În duelul învinselor, România a dispus de Bosnia cu 8-2, după ce Cristian Radu l-a învins pe Igor Zecevic cu 3-1, iar Adrian Urmă l-a surclasat pe Fedja Djedovic cu 5-1.


România a învins Germania în meciul de baraj din Grupa A, cu 4-3. Cristian Radu s-a impus în primul meci, cu Mehrab Esmailian (2-1), Adrian Urmă a fost întrecut de Mike Linden cu 2-1, iar în meciul de departajare, Adrian Urmă a trecut de Mike Linden cu 1-0 (''gol de aur'').


România s-a calificat la turneul final după ce a reușit să câștige Grupa B a preliminariilor, în care s-au mai aflat Portugalia, Slovenia, Scoția și Liechtenstein.


Pe 9 martie, echipa României, reprezentată de Adrian Urmă, Cristian Radu, Cezar Amitricioaiei și Valentin Enciu, a înregistrat următoarele rezultate: România - Portugalia 2-1, Scoția - România 1-1, Slovenia - România 3-1, Liechtenstein - România 1-7. Luni 23 martie, România a obținut victorii pe linie, 5-4 cu Portugalia, 6-1 cu Scoția, 4-0 cu Slovenia, 8-0 cu Liechtenstein.


Clasamentul final al grupei: 1. România 19 puncte (+23), 2. Portugalia 15 puncte (+20), 3. Slovenia 13 puncte (+4), 4. Scoția 11 puncte (-3), 5. Liechtenstein 0 puncte (-44).


Cele 16 echipe calificate la turneul final au fost împărțite în patru grupe a câte patru formații. Campioana va fi recompensată cu 40.000 de euro, fondul total de premiere pentru sfertfinaliste fiind de 100.000 de euro. Finala se va disputa în sistem cel mai bun din 5 meciuri.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5502 secunde