Drumul către Europenele de baschet 3x3 trece prin Constanța

201
Drumul către Europenele de baschet 3x3 trece prin Constanța - drumul-1528379927.jpg

Articole de la același autor

Echipele naționale de baschet 3x3 ale României, alături de campioanele mondiale în exercițiu la această nouă disciplină olimpică - Serbia, la masculin, și Rusia, la feminin -, vor fi prezente la Constanța, pe 30 iunie și 1 iulie, pentru FIBA 3x3 Europe Cup Qualifier, turneu de calificare la Europenele din luna septembrie.

România, campioană europeană în 2014 la masculin, este calificată din oficiu ca țară gazdă a FIBA 3x3 Europe Cup, care va avea loc, între 14 și 16 septembrie, la București. Tricolorii vor avea însă ocazia să se dueleze cu câteva dintre cele mai bune echipe de pe continent. Serbia, campioana mondială, Lituania, locul trei la ultima ediție a Europenelor, și Spania, locul doi la Jocurile Olimpice Europene, vor fi prezente la Constanța în turneul masculin.

La fete, naționala României, vicecampioană europeană în 2016, va avea de asemenea adversari de top la Constanța: Rusia, care anul trecut a reușit o dublă istorică, titlurile mondial și european, sau Olanda, medalii de argint la ediția din 2017 a Europenelor, pe care a găzduit-o la Amsterdam.

Patru echipe se vor califica din competiția masculină de la turneul de la Constanța. Sistemul de calificare presupune disputarea competiției până în faza sferturilor de finală, urmând ca echipele învingătoare din această fază să obțină biletele pentru București. În cazul în care România va ajunge în această fază a competiției la Constanța, atunci se vor disputa și meciurile de clasament pentru desemnarea ocupantei locului 5, care se va califica astfel la Europe Cup.

La feminin, primele trei echipe se califică la turneul final, iar în cazul în care România se clasează pe unul dintre primele trei locuri, atunci automat ocupanta locului patru va accede de asemenea la FIBA 3x3 Europe Cup de la București, 14-16 septembrie.

★ ★ ★

Constanța a devenit în ultimii ani o gazdă tradițională pentru turneele de baschet 3x3, disciplină care, începând de anul trecut, se află în programul Jocurilor Olimpice, urmând să debuteze la ediția de la Tokyo 2020.

În organizarea Asociației Județene de Baschet Constanța și cu sprijinul autorităților locale, au fost organizate în ultimii ani peste 10 competiții FIBA Endorsed, parte din circuitul național Sport Arena Streetball, la care au participat mii de sportivi.

FIBA 3x3 Europe Cup Qualifier este organizat de către Asociația Județeană de Baschet Constanța, în parteneriat cu Sport Arena Streetball și Federația Română de Baschet, competiția fiind susținută de Primăria Municipiului Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2704 secunde