Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

DOLIU ÎN SPORTUL ROMÂNESC, DUPĂ O TRAGEDIE RUTIERĂ! Un fost mare jucător a murit, după ce a adormit la volan

Ştire online publicată Duminică, 17 Decembrie 2017
de Mihai CHELEȘ

Sportul românesc este în doliu. Lucian Mătușoiu, fost mare voleibalist al Universității Craiova, a murit în urma unui cumplit accident rutier petrecut în localitatea Butoiești, din județul Mehedinți. Acesta avea doar 54 de ani.

Potrivit IPJ Mehedinți, accidentul s-a produs după ce fostul voleibalist ar fi adormit la volanul mașinii pe care o conducea. Victimei i s-au efectuat manevre de resuscitare de către echipajele medicale, dar fără succes. Bărbatul a fost declarat decedat.

Singura imagine făcută publică arată cât de violent a fost impactul: mașina a fost transformată într-un ghem de fiare.

“Este o pierdere grea pentru voleiul craiovean, dar mai ales pentru mine, pentru că am fost cu el împreună din clasa a cincea, apoi, la juniori, la facultate. Nu știu ce să mai zic”, a spus Dan Pascu, fost coleg cu Lucian Mătușoiu.

Lucian Mătușoiu a fost unul dintre jucătorii emblematici ai Universității Craiova, coleg cu Nicu Stoian, Marcel Zlotea, Dănuț Pascu și mulți alții.

După ce a încheiat cariera de sportiv a rămas în fenomen. A ocupat banca tehnică a mai multor formații din campionatul intern. Fostul sportiv va fi înmormântat marți, scrie cancan.ro

PUBLICITATE
Citeşte şi
Doi oameni, între care un copil de 9 ani, și-au pierdut viața într-un accident rutier, în județul Suceava. Mașina în care se aflau cei doi, tată și fiu ...
Un accident rutier s-a petrecut, în urmă cu puțin timp, la intrare în Agigea, dinspre Constanța.  Din primele informații, este vorba de două victime, ambele ...
Autoritățile din municipiul Buzău au activat planul roșu de intervenție după ce un autoturism a intrat într-un grup de persoane aflate în fața Școlii generale nr. 1 din Buzău. Din ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Irina Begu (92 WTA, cap de serie nr. 3) s-a calificat în turul al doilea al calificărilor de la US Open, după ce a trecut de Pemra Ozgen (Turcia, 183 WTA), scor 6-3, 6-2. Meciul a ...
Smartatletic, organizator al celei mai mari competiții de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță că peste 600 de sportivi din 21 de țări deja s-au înscris la ...
În perioada 12-16 august, la Constanța, a avut loc Trofeul Tineretului, competiție destinată persoanelor cu dizabilități. Luni, 12 august, chiar de Ziua Internațională a ...
Patru profesori din Nepal, de la Universitatea Brain Land Academy, au ajuns în România pentru a participa, timp de câteva zile, la un stagiu de inițiere în oină. Aceștia au ...
Echipa națională de fotbal pe plajă a României a obținut o performanță notabilă. Tricolorii s-au calificat la turneul pentru menținerea/promovarea în Divizia A din Liga Europeană ...
Săptămâna trecută a fost plină de evenimente în ceea ce privește tenisul constănțean. La baza sportivă Tenis Club Bright, a fost organizat turneul Tenis Europe, categoria a doua ...
Cunoscutul arbitru turc Cuneyt Cakir va conduce meciul dintre CFR Cluj și Slavia Praga, care va avea loc marți, de la ora 22.00, pe stadionul „Dr. Constantin ...
Madison Keys (18 WTA) este noua campioană a turneului de la Cincinnati, în 2019, după ce a învins-o în finală pe Svetlana Kuznetsova (153 WTA), scor 7-5, 7-6 (5), duminică ...
FC Viitorul se pregătește pentru meciul cu Astra Giurgiu, din deplasare, din etapa a șasea a Ligii 1. Echipa lui Gheorghe Hagi a încheiat ultimele două meciuri din actualul ...
După eliminarea prematură de la turneul WTA de la Cincinnati, Simona Halep nu a părăsit complexul sportiv american. A patra tenismenă a lumii a decis să mai rămână câteva zile în ...
Handbal Club Dobrogea Sud a participat, săptămâna trecută, la un turneu amical care a avut loc în sala „Romeo Iamandi” din Buzău. Constănțenii au susținut trei meciuri ...
Echipa masculină de baschet BC Athletic Constanța se află, în aceste zile, la București, acolo unde participă la Superbet Tour Final, etapă care face parte din Cupa României ...
Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia s-a transformat, zilele trecute, într-o capitală a baschetului spectacol, asta după ce Club Sportiv Phoenix Constanța, împreună cu ...
Rugbistul Archie Bruce, în vârstă de 20 de ani, a fost găsit mort, duminică dimineață, în camera lui de hotel din Franța, informează mirror.co.uk.Sâmbătă, Bruce debutase pentru ...
​Eșecul cu Chindia Târgoviște a declanșat un război intern și mai aprins în relația club – suporteri, la Dinamo. Imediat după meci, când jucătorii ...
După înfrângerea cu Chindia, suporterii lui Dinamo au atacat autocarul echipei. Circa 50 de suporteri au oprit autocarul în apropiere de Balotești și au spart câteva geamuri cu ...
Doar două meciuri vor avea loc sâmbătă, în etapa a doua a Cupei României la rugby, informează FRR pe pagina de Facebook. Astfel, în grupa A se va disputa întâlnirea dintre CSM ...
Gigi Becali și-a prezentat planul pe termen mediu, după ce echipa sa, FCSB, s-a calificat în play-off-ul Europa League, după 1-0 în deplasare, cu Mlada Boleslav. Patronul ...
Simona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 4, a fost învinsă, vineri (joi, în SUA), cu scorul de 6-1, 3-6, 7-5, de americanca Madison Keys, locul 18 WTA și cap de serie ...
Joel Darlington (20 de ani), jucătorul lui Bala Town (prima ligă din Țara Galiilor) a fost găsit spânzurat, luni, în garajul casei sale. Motivul tânărului a fost faptul că, în ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva