Doliu în fotbalul mondial. A murit Jack Charlton!

de Cuget Liber Luni, 13 Iulie 2020 110
Legendarul fundaș Jack Charlton, câștigător al Cupei Mondiale de fotbal cu selecționata Angliei în 1966, a încetat din viață la 85 de ani, a anunțat, sâmbătă, BBC.

Fostul jucător al echipei Leeds United a fost diagnosticat cu cancer limfatic în cursul anului trecut și suferea de asemenea de demență.

Unul dintre cele mai populare personaje din istoria fotbalului englez, Jack Charlton a cucerit Cupa Mondială în 1966, pe stadionul Wembley, alături de fratele său Bobby, după o finală dramatică cu Germania (scor 4-2 după prelungiri).

El a avut un număr record de apariții (773) în tricoul lui Leeds United, singura echipă la care a evoluat pe parcursul carierei sale fotbalistice (între 1952 și 1973), iar după retragerea din activitate, a devenit antrenor, cunoscând cel mai mare succes ca selecționer al Republicii Irlanda, pe care a calificat-o în premieră la un turneu major, EURO 1988, conducând-o apoi până în sferturile de finală la Cupa Mondială din 1990.

„Jack a murit în pace vineri, 10 iulie, la vârsta de 85 de ani, la locuința sa din Northumberland, cu familia alături de el”, se precizează într-un comunicat dat publicității de familia fostului internațional.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei