Din cauza unei operații la genunchi, Federer va rata Roland Garros!

617
Din cauza unei operații la genunchi, Federer va rata Roland Garros! - ddd-1582198185.jpg

Articole recomandate

Tenismanul elvețian Roger Federer, nr. 3 mondial, a anunțat că va rata mai multe turnee, inclusiv Grand Slam-ul de la Roland Garros, din cauza operației pe care a suportat-o miercuri la genunchi, relatează Agerpres. Câștigătorul a 20 de Grand Slam-uri s-a confruntat cu probleme fizice la Australian Open, unde a fost eliminat în semifinale de Novak Djokovic, și nu a mai jucat de atunci.

Federer, 38 ani, a anunțat pe Twitter că va absenta și de la turneele de la Dubai, Indian Wells, Bogota și Miami: ''Genunchiul drept mă supăra de ceva timp. Speram că voi trece peste asta, dar după examinări și discuții cu echipa mea, am decis să fac, ieri, o intervenție artroscopică în Elveția. După procedură, medicii au confirmat că a fost alegerea corectă și sunt foarte încrezători în recuperarea mea deplină''.

În 2017 și 2018, campionul elvețian a renunțat la întregul sezon pe zgură, iar anul trecut a jucat doar două turnee pe această suprafață înainte de Roland Garros. Săptămâna trecută, agentul lui Federer anunțase că acesta plănuiește să joace doar la Roland Garros, care începe pe 24 mai, sărind peste turneele de la Madrid și Roma.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.4222 secunde