Despărțire la HCDS. Marius Mocanu va pleca de la echipa constănțeană

617
Despărțire la HCDS. Marius Mocanu va pleca de la echipa constănțeană - mocanu-1591032804.jpg

Articole de la același autor

Unul dintre cei mai experimentați handbaliști ai echipei HC Dobrogea Sud va părăsi echipa de la malul mării după doi ani în care a încântat publicul cu evoluțiile sale. Este vorba despre pivotul Marius Mocanu, cel care nu va mai juca din sezonul următor la Constanța.

Contractul lui Marius Mocanu expira la sfârșitul sezonului actual, iar clubul de pe litoral a decis să nu îl prelungească. Handbalistul a ținut să transmită un mesaj tuturor fanilor care l-au susținut pe toată perioada activității sale la Constanța.

"Cu bune și cu rele, au fost doi ani. Mulțumesc colegilor și suporterilor care au fost alături de mine în momentele bune, dar mai ales în cele grele. Multă baftă băieților mai departe", a fost reacția sportivului în vârstă de 33 de ani.

Plecarea lui Marius Mocanu de la Constanța ar putea să slăbească echipa, însă, în această perioadă, oficialii celor de la HCDS pot face alte transferuri.

Președintele clubului constănțean, Ionuț Stănescu, este conștient că HCDS a pierdut un handbalist de valoare, însă admite că actuala conducere a clubului se va concentra pe noi transferuri. Mai mulți handbaliști din Serbia sau Muntenegru se află pe lista celor de la HCDS, însă, până în prezent, conducerea clubului nu a făcut niciun anunț oficial.

Vestea bună este că federația a revenit la criteriile privind jucătorii extracomunitari. Echipele vor avea cel mult opt handbaliști străini pe foaia de joc, dar pot fi toți extracomunitari, nu doar trei, ca până acum.

XXX

"Îi mulțumim lui Marius Mocanu pentru tot ce a făcut pentru noi. Au fost doi ani și cu bune, și cu rele. Din păcate, trebuie să ne despărțim. Asta este viața de sportiv. Mergem înainte, și noi și el. Îi urăm multă baftă la noua echipă la care va juca", a declarat președintele Stănescu.

După ce federația a dat ordinul de a opri sezonul actual, handbaliștii de la malul mării se vor putea revedea cu suporterii cel mai probabil din luna august, atunci când va începe noua stagiune. Pregătirea va începe, însă, mai devreme.

XXX

Constanța se pregătește și pentru organizarea Final Four-ului Cupei României. HCDS va juca în semifinale împotriva Politehnicii Timișoara, în timp ce Dinamo București va da piept cu HC Bacău.

O eventuală finală între HCDS și Dinamo ar însemna un meci de vis între două echipe apropiate valoric.

În ultimul meci disputat între cele două combatante, la Constanța, HCDS s-a impus la limită, scor 27-26, într-o partidă în care constănțenii au fost împinși de la spate de public.

Dacă restrictiile vor fi oprite și HCDS va putea juca în Sala Sporturilor cu spectatori în tribună, constănțenii sunt favoriți la câștigarea Cupei României, pentru că fanii produc o atmosferă incendiară.

Până la startul turneului Final Four al Cupei României și până la începerea noului sezon, handbaliștii de la HCDS trebuie să reia pregătirea și să se pună la punct cu forma fizică, din care au mai pierdut pe parcursul acestei perioade de pandemie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5375 secunde