Deseară, CVM Tomis susține prima reprezentație oficială în Sala Sporturilor

222
1

Articole de la același autor

Astăzi, de la ora 17.00, campioana României, CVM Tomis, primește vizita vicecampioanei ACS Volei Municipal Zalău, în meciul din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin. Prețul unui bilet este 5 lei. De asemenea, suporterii pot achiziționa și abonamente pentru întregul sezon la prețul de 35 de lei. Meciul din această seară poate fi urmărit în direct pe Digi Sport. 


"Meciul dintre Constanța și Zalău este întotdeauna un derby. Va fi o partidă interesantă pentru public. Nu ne-au bătut niciodată acasă și nu o vor face", a declarat, ieri, antrenorul Tomisului, Martin Stoev, în cadrul unei conferințe de presă premergătoare meciului. 


Pentru constănțeni, este primul meci oficial al sezonului pe care îl dispută acasă. În prima etapă, CVM Tomis a obținut cu greu victoria la Dej (3-2), unde a lăsat un punct. De cealaltă parte, Zalăul a debutat cu stângul în noua stagiune, pierzând cu CS Arcada Galați (2-3). 


CVM Tomis are nevoie de susținerea suporterilor la orice meci disputat. Elevii lui Marin Stoev și Radu Began promit spec-tacol și, bineînțeles, victoria. 


"Este cel mai bun meci pe care îl puteam disputa înainte de Liga Campionilor. Fiecare victorie este importantă pentru moralul nostru, pentru omogenitatea echipei", a afirmat Andrei Laza. 


De asemenea, CVM Tomis se pregătește pentru debutul în Liga Campionilor. Pe data de 5 noiembrie, constănțenii vor juca pe terenul belgienilor de la Volley Asse - Lennik. La partidele din Liga Campionilor nu se va percepe taxă de intrare. CVM Tomis aliniază la start o echipă cu totul nouă față de anul trecut, în care experiența se îmbină cu tinerețea. Totuși, conducerea clubului anunță faptul că obiectivele echipei rămân aceleași. 


"Suntem o grupare care nu își schimbă obiectivele de la an la an în jos. Rămânem la obiectivele de anul trecut: să ieșim din grupă astfel încât să putem evolua mai departe în primele 12 echipe din Europa, iar în cel mai nefericit caz, să putem continua în CEV Cup. Pe plan național, obiec-tivul este câștigarea campionatului și Cupei", a menționat directorul executiv al clubului constănțean, Serhan Cadâr. 


Iată celelalte meciuri ale etapei: AS Volei Club Caransebeș - CSM București, Dinamo - Știința Explorări Baia Mare (luni, ora 20.00, în direct la Digi Sport), VCM LPS Piatra Neamț - SCMU Craiova, CS Arcada Galați - LMV Tricolorul Ploiești, U Cluj - Unirea Dej.


Comentează știrea

Razvan
30 octombrie 2015
Diseară, nu deseară

Cum ziceam... Diseară, nu deseară

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Octombrie 2015
Stire din Sport : CVM Tomis debutează în noua stagiune
Pagina a fost generata in 0.462 secunde