Antrenorul naționalei feminine de tenis de masă a României, Viorel Filimon:

"Dacă am naturaliza și noi asiatici, școala românească ar dispărea!"

295

Articole de la același autor

Echipa națională feminină de tenis de masă a României a rămas regina Europei, după ce, zilele trecute, și-a apărat titlul european în Franța, la Nantes. Tricolorele au pus mâna pe trofeu în 2017, iar anul acesta au demonstrat că merită să rămână pe prima poziție a podiumului. 


România a învins în marea finală Portugalia, echipă care a avut în componență două jucătoare asiatice, iar Viorel Filimon a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că este un mare tehnician. El a observat creșterea de formă a Bernadettei Szocs și a profitat din plin de acest aspect. 


Frumoasa sportivă le-a depășit în clasament pe Eliza Samara și Daniela Dodean Monteiro și astfel Filimon a luat decizia în finală să joace cu ea pe prima poziție. 


Bernadette Szocs a întâlnit-o în prima partidă pe Jieni Shao, cea mai valoroasă jucătoare a Portugaliei și a învins-o cu 3-2. A urmat apoi meciul Danielei Dodean Monteiro cu Fu Yu, câștigat de româncă cu 3-2, apoi Eliza Samara a învins-o în trei seturi pe Leila Oliveira și a adus ultimul punct pentru România și totodată titlul de campioană europeană. 
Viorel Filimon a explicat, pentru "Cuget Liber", strategia pe care a ales-o în meciul cu Portugalia. 


"În tenisul de masă trebuie să fii atent la fiecare detaliu. Bernadette Szocs era jucătoarea cu numărul trei a noastră, însă în ultimul timp a avut o creștere spectaculoasă și în opinia mea le-a depășit pe Eliza Samara și Daniela Dodean Monteiro. Astfel, am ales să joc cu ea în primul meci. Eliza are o vârstă și probabil și din această cauză jocul ei a scârțâit puțin. În ultimul meci s-a impus cu 3-0, însă am avut emoții că se va încurca. Chiar și așa, ea rămâne o mare campioană. Trebuie să fim mândri de ceea ce am realizat la acest Campionat European. Încă de când am ajuns în Franța, ne-am propus să luăm fiecare meci pas cu pas și să batem tot până în finală. Așa a și fost", a declarat Viorel Filimon.


"Nu facem afacere!" 
Antrenorul echipei naționale a României a explicat de ce este foarte greu ca sportivii din țara noastră să se bată de la egal la egal cu celelalte țări din Europa. Filimon a atins și un subiect sensibil, și anume naționalizarea jucătorilor asiatici. 
"Ați văzut că portughezele au avut două chinezoaice în echipă. Chiar și în aceste condiții, le-am bătut. Eu unul nu sunt de acord cu acest lucru. Noi muncim, creștem copii și vrem să îi facem campioni. Dacă am naturaliza și noi asiatici, școala de tenis de masă a României ar dispărea. Noi mergem în școli și încercăm să îi convingem pe copii să vină la sală. Nu putem să îi primim pe toți. Nu facem afacere! Îi selectăm și îi păstrăm pe cei mai buni, cei care au o șansă să ajungă în topul mondial. Nu avem nevoie de chinezi ca să câștigăm titluri mondiale sau europene", a adăugat Viorel Filimon. 


XXX 
La Constanța, tenisul de masă are un loc aparte. În sala în care s-au antrenat și se mai antrenează Eliza Samara sau Cristian Pletea, sunt zeci de copii care muncesc zi de zi pentru a-și îndeplini visele. Din urmă vine Elena Zaharia, cea care a cucerit deja titlul european la juniori. 


Dar, așa cum am publicat recent un articol referitor la situația bazei de la LPS, acești copii au nevoie de condiții pentru a putea atinge marea performanță. 


Nu ne putem bate cu forțele mapamondului, dacă nu avem o sală de antrenament, un cămin în care sportivii să fie cazați sau o cantină care să le permită acestora să se hrănească în condiții decente.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2228 secunde