Divizia A1 la volei masculin

CVM Tomis luptă pentru revenirea în fruntea clasamentului

162

Articole de la același autor

După două înfrângeri pe teren propriu, în campionat și Liga Campionilor, CVM Tomis va merge, în acest sfârșit de săptămână, la Baia Mare, pentru disputarea meciului din etapa a cincea a Diviziei A1 la volei masculin.

Ultimele două meciuri disputate de constănțeni nu au avut un final fericit pentru elevii lui Martin Stoev. După înfrângerea de pe teren propriu cu CSMU Craiova, CVM Tomis a primit vizita campioanei Poloniei, Asseco Resovia Rszezow, în meciul contând pentru etapa a doua a Grupei G din Liga Campionilor. Finaliști în ediția trecută, polonezii s-au impus categoric, marți seară, la Sala Sporturilor, scor 3-0 (25-20, 25-19, 25-21).

Toți componenții clubului de la malul Mării Negre se așteptau la o partidă dificilă, dar staff-ul tehnic este mulțumit de evoluția formației, având în vedere problemele de efectiv apărute.

Echipa constănțeană pare a fi urmărită de un nor negru. Pe lângă accidentările lui Vologa și a lui Laza, la meciul cu Asseco, canadianul Gotch a evoluat cu o accidentare la deget, ceea ce i-a afectat randamentul.

De acum încolo, CVM Tomis nu se va mai putea baza în teren nici pe bulgarul Boyan Yordanov, căpitanul echipei, care a decis să-și rezilieze contractul cu gruparea de pe litoral. Motivul ar fi că bulgarul nu a fost de acord cu reținerile salariale pe care conducerea clubului a decis să le facă în urma evoluției din primele etape ale campionatului.

"Despărțirea de Yordanov s-a produs în condiții amiabile. Nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre și nu a fost de acord cu reținerile salariale de 20%. Aceste rețineri vor fi restituite, dacă la finalul turului, echipa se regăsește pe locurile 1-4. Dacă echipa va fi mai jos în cla-sament, se vor rediscuta contractele", a declarat Serhan Cadâr, directorul executiv al clubului.

v v v

CVM Tomis se află în acest moment pe locul al șaselea în clasament, având șapte puncte acumulate. Sâmbătă, de la ora 17.00, constănțenii vor disputa, în deplasare, meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, formație clasată pe al treilea loc (9 puncte).

Deplasarea la Baia Mare se va face mâine dimineață.

"Baia Mare este o echipă puternică, iar meciul este deschis oricărui rezultat. Noi ne aflăm într-o perioadă de reclădire", a continuat Serhan Cadâr. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0405 secunde