CVM Tomis dispută ultimul joc al anului în fața propriilor suporteri

140

Articole de la același autor

CVM Tomis va primi, sâmbătă, vizita celor de la U Cluj, în meciul contând pentru ultima etapă din tur a Diviziei A1 la volei masculin, acesta fiind și ultima partidă a constănțenilor din an. Meciul se va disputa de la ora 17.00, la Sala Sporturilor.

Constănțenii vin după o înfrângere severă în Liga Campionilor, suferită pe teren propriu, joi, cu Dragons Lugano, scor 0-3 (18-25, 8-25, 22-25). CVM a abordat partida cu o nouă formulă, centrul Laza jucând pe postul de universal, iar Pavel - extremă.

După plecare lui Stephen Gotch, de la echipă a plecat și bulgarul Ananiev.

"Îmi pare rău că, în primele două seturi, nu am sesizat că unii din jucători erau cu mintea la sărbători și acasă. În al treilea set, am încercat varianta doar cu jucătorii noștri și a ieșit un pic mai bine. Se putea mult mai mult. Din păcate, sunt dezamăgit de unii jucători, care în primul set au făcut numai act de prezență. Mă bucur totuși pentru jucătorii constănțeni și români care au jucat ultimul set destul de bine, ceea ce ne dă speranță pentru viitor. Meciul cu Clujul va fi extrem de greu, indiferent pe ce poziție sunt adversarii în clasament", a declarat antrenorul Radu Began.

Pentru constănțeni, este cea de-a patra înfrângere din Liga Campionilor. În cealaltă partidă din grupă, Resovia a învins Asse-Lennik, scor 3-1. CVM se clasează pe ultimul loc din grupa G.

În campionatul intern, echipa constănțeană se clasează pe poziția a șaptea, cu 15 puncte acumulate. Clujenii sunt pe penultimul loc în clasament, cu doar 7 puncte.

"Îmi pare rău că echipa este în situația asta și că am ajuns să jucăm în Liga Campionilor așa de slab, dar este un nou început. Încercăm să găsim o soluție și o formulă de joc, pentru că au plecat mulți jucători. De acum, în campionat orice meci va fi greu. Va fi crucial pentru noi și trebuie să ne obișnuim cu ideea asta. Trebuie să luptăm până la capăt și să încercăm să scoatem puncte din fiecare meci", a afirmat Andrei Laza.

Iată jocurile ultimei etape: CS Știința Explorări Baia Mare - AS VC Caransebeș, CSM București - SCMU Craiova, CS Dinamo - LMV Tricolorul Ploiești, VCM LPS Piatra Neamț - ACSVM Zalău, Arcada Galați - Unirea Dej.

Primul meci din 2016 al constănțenilor este programat pe 20 ianuarie, pe terenul celor de la Resovia, în etapa a cincea a Grupei G din Liga Campionilor.

Returul campionatului va începe pe 23 ianuarie, când CVM ca juca acasă cu Unirea Dej. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 15 Decembrie 2015
Stire din Sport : Volei: CVM Tomis mai pierde un jucător
Miercuri, 09 Decembrie 2015
Stire din Sport : Volei: CVM pierde meciul cu Arcada
Pagina a fost generata in 0.5397 secunde