CSS 1, năpădit de buruieni! Chiar nu vede nimeni mizeria, nu se găsește o mână de gospodar?

1576
1

Articole de la același autor

Articolul publicat în ediția online de ieri a ziarului "Cuget Liber", referitoare la situația incredibilă de la CSS 1 Constanța, instituție care are în dotare un microbuz Ford nou-nouț, dar care e tras pe dreapta încă din iunie 2016, a generat o serie de comentarii. Cele mai multe dintre ele fac referire strictă la problematica pusă în dezbatere, cea auto, pentru care s-au și propus soluții. 




De asemenea, au fost cititori care au semnalat faptul că situații similare se regăsesc și în alte orașe ale României, precum Mediaș sau Târgu Jiu. 


Au mai existat și alte aspecte analizate, iar pe unul dintre acestea am decis să îl dau publicității. 


Iată ce ne-a scris Laurențiu Beșea, cititor fidel al "Cuget Liber": "Băiatul meu este unul dintre sportivii CSS 1. Situația este foarte întortocheată acolo, conturi blocate și clădiri neterminate. Cu toate aceste probleme, acolo se face sport. Vestiarele sunt ca acum 25 de ani. Singura sală este folosită la maxim de profesori și de sportivii care activează acolo, iar situația este așa de mulți ani. Personal, cred că doar o acțiune de caritate, donații, muncă organizată, benevol bineînțeles, ar mai putea schimba ceva înspre bine. Dacă se organizează o activitate de curățenie, mă înscriu. Vin și cu unelte!". 




Cu acest punct de vedere sunt perfect de acord. Dincolo de legislația stupidă, de licitații, de suplimentări de bugete, de proiecte blocate, există latura gospodarului. Admit că directorii de la CSS 1 sunt profesori, și nu juriști (deși câteva noțiuni tare ar prinde bine), astfel încât să se descurce de minune în hățișul legislativ. Dar de aici și până la mizeria din curte, este distanță lungă. 




Oricine trece prin dreptul CSS 1 nu poate să nu observe "jungla" din inima Constanței: garduri căzute, porți ruginite, bălării cât statura omului, terenuri (de baschet și beach-volley) distruse. Am înțeles că sunt probleme cu banii pentru finalizarea investiției, însă nu pricep sub nicio formă cum poți să desfășori o activitate, indiferent de natura sa, cu bălăriile sub nas! 




Explicația de genul "nu facem nimic în zona respectivă, pentru că suntem cu investiția cea mare" mi se pare o absurditate. 


Sunt ferm convins că, începând cu directori, directorași, șefi de catedră și terminând cu profesorii antrenori, simplii angajați, sportivi și părinții lor, alături de ISJ, de colaboratori și instituții partenere, printr-un efort comun, curtea CSS 1 poate fi curățată de mizerie și redată sportului. Trebuie doar inițiativă, un spirit gospodăresc (chiar comunist, așa cum invoca un alt cititor), care lipsește cu desăvârșire la ora actuală, pentru a urni lucrurile din loc. 


XXX 


În ceea ce privește problema privind lipsa șoferului microbuzului, există o propunere interesantă, formulată de vicepreședintele CJC, Claudiu Palaz, care vede următoarea soluție: transferul unui șofer profesionist din cadrul Consiliului Județean către această unitate sportivă, ori de câte ori va fi necesar și va fi solicitat în vederea deplasării echipelor sportive. 


"Este inadmisibil ca o astfel de bijuterie de mașină să zacă în bălării din iunie 2016, iar Ministerul Educației, cel care a făcut investiția, să nu găsească o soluție extrem de simplă. 




Nu vreau să cred că în mod intenționat nu se repartizează un post de șofer în organigrama Clubului Sportiv Școlar 1 (beneficiar direct al acestui microbuz), doar pentru simplul fapt de a se apela de câte ori este nevoie la… închirierea unor mașini de la terți. 


Sunt convins că doar tratarea cu superficialitate a organigramei, prin nealocarea unui post de șofer, a dus la o situație de-a dreptul desprinsă din filmele de comedie", a transmis vicepreședintele CJC. 






Comentează știrea

Cetatean
25 octombrie 2017
European

S-a spart gheata cu reparatia trotuarului. Poate se continua cu defrisarea buruienilor. Daca se demareaza actiunea ma alatur initiativei ca voluntar.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4145 secunde