Reorganizare în baschetul feminin românesc

CS Phoenix Constanța și-a aflat adversarele din Liga Națională

274
CS Phoenix Constanța și-a aflat adversarele din Liga Națională - csphoenix-1536160607.jpg

Articole de la același autor

Marți, la sediul Federației Române de Baschet, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea jocurilor din prima fază a Ligii Naționale de baschet feminin (LNBF), dar și tragerea la sorți a meciurilor din cadrul primei faze a Cupei României, sezonul 2018-2019.

Ținându-se cont strict de conținutul dosarelor de înscriere în LNBF și Cupa României, dar și de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, au fost confirmate 13 echipe, împărțite astfel: Grupa A - ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe, CSM Satu Mare, CS Țara Bârsei Brașov, CSU Cluj-Napoca, CSB Arad, CSM Târgoviște; Grupa B - CS Phoenix Constanța, CSU Oradea, CS Rapid București, CS Agronomia București, ACS KSE Târgu Secuiesc, CSM Alexandria și CSM Târgu Mureș.

Astfel, CS Phoenix Constanța va juca, în prima parte a sezonului, în cel de-al doilea eșalon valoric al LNBF, însă pare doar o problemă de timp până va intra în hora celor mai valoroase echipe din țară. Formația antrenată de sârbul Predrag Stanojcic va debuta în perioada 1-5 octombrie, în Sala Sporturilor, împotriva celor de CS Rapid București, formație pe care a mai învins-o și sezonul trecut, atunci când evolua în Divizia A.

În ultima etapă, programată în perioada 14-19 decembrie, constănțencele vor întâlni pe CSM Alexandria.

După ce echipele vor juca în sistem "fiecare cu fiecare", tur-retur, se vor întocmi clasamentele grupelor, după care se vor forma alte două grupe: Grupa Roșie (locurile 1-6 din Grupa A + locul 1 din Grupa B) și Grupa Galbenă (locurile 2-7 din grupa B). Și în această fază se va juca în același mod, "fiecare cu fiecare", tur-retur, apoi se va realiza un nou clasament, de data aceasta unul care va trimite cele mai valoroase opt formații în play-off-ul campionatului. Acestea vor juca trei tururi, pe sistemul "cine ajunge primul la trei victorii", până va putea fi desemnată o campioană națională.

v v v

Regulamentele de desfășurare ale ligilor de baschet ale României sunt într-o continuă transformare.

În ultima ședință a Comitetului executiv al FRB, ce a avut loc la începutul săptămânii, au apărut noi modificări, mai mult sau mai puțin controversate: echipa care refuză promovarea într-o ligă superioară, în faza a doua sau a treia a Ligii Naționale, nu va mai avea drept de înscriere la ediția din sezonul următor; echipa care rămâne fără antrenor principal poate fi condusă de antrenorul secund, dar în timp de 30 de zile trebuie numit un nou antrenor. Altfel, fiecare zi de întârziere va fi taxată de FRB cu o sumă deloc de neglijat: 1.000 de euro.

v v v

În primul tur al Cupei României, vor juca doar echipele din Grupele A și B, în sistem tur-retur. Echipa campioană, ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe (participantă în Eurocup Women), va fi acceptată pe tablou direct în turul doi. În urma tragerii la sorți, CS Phoenix Constanța a picat cu CSU Cluj-Napoca, meciurile urmând a avea loc în perioada 26-29 septembrie.

Final Four-ul Cupei României va avea loc în zilele de 30 și 31 martie 2019, locația fiind stabilită ulterior. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6654 secunde