CS Cleopatra, stagiu de pregătire alături de CS Parohial Ștefan cel Mare și Sfânt

371

Articole de la același autor

Tinerii rugbiști de la CS Cleopatra Mamaia au susținut, timp de patru zile, un stagiu de pregătire comună alături de colegii și colegele lor de la CS Parohial Ștefan cel Mare și Sfânt. 


Două zile de antrenamente pe stadionul "Constructorul-Cleopatra" și alte două pe plaja "Cleopatra" din Mamaia au fost binevenite atât pentru gruparea bucureșteană, aflată pe litoral pentru meciul cu LPS Constanța, din CN de juniori U16, cât și pentru echipa gazdă de juniori U18, aflată în lupta pentru titlul național. 


Ștefan Popescu și Mircea Chiricenco, antrenor principal, respectiv antrenor secund al CS Parohial Ștefan cel Mare și Sfânt, au avut la dispoziție 16 rugbiști și patru rugbiste, dintre care trei (Alexandra Dinu, Mădălina Stănculescu și Jamila Sava) componente ale lotului național feminin de junioare al României. 


"Au fost patru zile de pregătire complexă, un schimb de experiență, în cadrul căruia am prezentat modul nostru de organizare și principiile după care ne ghidăm. Suntem singurul club din România care avem drept președinte un preot paroh, în persoana lui Sergiu Ristea. Copiii sunt selecționați în principal din județul Ilfov și din orfelinatele din Buzău și Râmnicu Sărat, iar în perspectivă vrem să aducem încă 30 de sportivi, din casele de copii din Giurgiu și Târgoviște. Le asigurăm casă, masă și educație în Dragomirești Vale, la Liceul «Vintilă Brătianu». Prin grija primarului Gheorghe Socol, un mare susținător al rugby-ului, beneficiem de condiții excelente: sală de sport la dimensiune olimpică, unde s-a disputat deja turneu de rugby tag, teren impecabil, mașină pentru transport la competiții etc. Avem un cămin de 600 de locuri, 14 garsoniere pentru profesori, cantină unde pot servi masa chiar și 1.000 de copii. Sunt patru clase vocaționale, cu profil de rugby - a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a. Avem relații excelente de colaborare cu CS Cleopatra, iar luna viitoare, vom participa cu 30 de copii la turneul Oval 5 la beach-rugby", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ștefan Popescu. 
Așadar, în alte părți se poate să fie clase vocaționale, terenuri și săli pentru rugby… 


XXX 
La rândul său, președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan, a precizat că acest stagiu de pregătire comună face parte din proiectul demarat în luna ianuarie a acestui an, de revigorare a rugby-ului românesc, conceput pe o perioadă de patru ani, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și cu celelalte cluburi dobrogene: Muschetarii Mihail Kogălniceanu, Victoria Cumpăna, CSO Ovidiu, Callatis Mangalia și CS Nicolae Bălcescu. 


"Am demarat pregătirile comune, vrem să avem cât mai multe schimburi de experiență între antrenori, profesori cu specialitate rugby. Am propus un nou proiect, unul deloc ușor, să începem reconstrucția de la nivel de juniori U8 și U10, până la U19 și apoi seniori. După recentele mari eșecuri ale loturilor naționale de juniori, trebuie să existe un moment zero. Lucrurile trebuie urnite din lot, cu toții trebuie să punem umărul la reconstrucție. Noi avem antrenori specialiști, precum Virgil Năstase, Victor Bezușcu, Onal Agiacai și Marian Nache. Ne dorim ca, prin acest proiect, în următorii patru ani, să scoatem primele generații U16, U17, U18 și U19, iar în 2023, pe plan internațional, să revenim cel puțin la nivelul la care am fost. Noi am tras semnalul de alarmă, am propus un proiect, sperăm ca toate cluburile din România să vină alături de noi", a declarat președintele Vasile Chirondojan. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3847 secunde