Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

„Crosul primăverii” și-a ales câștigătorii

Ştire online publicată Marţi, 23 Aprilie 2019
de Madlena CĂLUGĂREANU

Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța, a organizat în data de 20 aprilie Crosul Primăverii.

Într-un cadru feeric, pe traseul de 1600m, lângă malul Mării Negre, peste 400 de studenți din cadrul facultăților universității au alergat și au beneficiat de aerul curat, bucuria de a socializa, aducând în prim plan contribuția exercițiului fizic la întărirea sănătății prin mișcare. 

Studenții FEFS și-au demonstrat abilitățile organizatorice, arbitrând competiția, în același timp alergând împreună cu studenții de la celelalte facultăți. Sub coordonarea cadrelor didactice, s-a realizat un eveniment sportiv de zile mari, primii trei studenți care au trecut linia de finish au fost la fete, Bianca Boștină, Facultatea de Medicină, Maria Olaru, Facultatea de Litere, Cristiana Ursu, Facultatea de Științe Economice. La băieți primii au fost Vlad Costache, Facultatea de Științe Economice, Daniel Tănase, Facultatea de Științe Economice, Cristi Andrei Linte, Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Sport
România a câștigat 15 medalii, dintre care șapte de aur, la Balcaniada de Juniori I și II de la Belgrad.La doar o săptămână după ce lotul de tineret a câștigat 12 medalii, dintre ...
FC Viitorul primește, în această seară, vizita celor de la Gaz Metan Mediaș. Echipa lui Gheorghe Hagi are nevoie de victorie pentru a nu pierde contactul cu plutonul fruntaș al ...
Echipa de rugby Tomitanii Constanța a înregistrat o nouă înfrângere severă în Superligă. Constănțenii au jucat, sâmbătă, pe terenul celor de la CSA Steaua și au ieșit extrem ...
Tenisul constănțean dovedește pe zi ce trece că se află la înălțime. Orașul care a dat-o mapamondului pe Simona Halep produce în fiecare zi posibili noi viitori campioni. În ...
Echipa CSU Neptun Constanța înregistrează victorie după victorie în Seria B a Diviziei A la handbal. Fetele antrenate de Ion Ivan și Lăcrămioara Ilie au avut parte în week-end de ...
Rutierul olandez Alex Molenaar (Monkey Town - A Block CT) a câștigat ediția a 52-a a Turului ciclist al României, încheiată, ieri, la București. Molenaar a fost urmat în ...
Triatlonista constănțeană Antoanela Manac a participat, în week-end-ul care tocmai a trecut, la Cupa Continentală de triatlon olimpic din Maroc, organizată în orașul ...
În urmă cu doar câteva momente, s-a încheiat partida dintre Dinamo București și HC Dobrogea Sud, contând pentru etapa a treia a Ligii Naționale la handbal masculin. Deși a jucat ...
​UEFA a anunțat, duminică, faptul că Ovidiu Hațegan a fost desemnat să arbitreze partida Borussia Dortmund-FC Barcelona, din grupa F a Ligii Campionilor, care va avea loc ...
Mihaela Buzărnescu, locul 125 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 4-6, 6-0, 6-3, de japoneza Nao Hibino, locul 146 WTA, în semifinalele turneului de categorie WTA ...
FC Viitorul se pregătește să evolueze, luni seară, împotriva liderului din Liga 1, Gaz Metan Mediaș. Echipa lui Gheorghe Hagi se află pe locul 4 în clasament, cu 15 puncte ...
Constănțeanul Cristian Pletea participă, în aceste zile, la Openul Paraguayului. Jucătorul de tenis de masă a evoluat în proba de simplu a competiției, acolo unde a ajuns până în ...
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța se află în fața unui meci cu grad maxim de dificultate: cel cu Dinamo, programat duminică, de la ora 15.30, la ...
CSU Neptun a început bine sezonul cu un antrenor nou, în persoana lui Ion Ivan și cu câteva jucătoare noi. În prima etapă, CSU Neptun s-a deplasat la București, acolo unde a ...
Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României organizează, în perioada 13 - 15 septembrie, cu sprijinul Federației Române de Fotbal și al Primăriei ...
Mihaela Buzărnescu (31 de ani, 125 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de la Hiroshima (Japonia), după ce a trecut de belgianca Alison Van Uytvanck (25 de ani, 63 WTA) ...
Regia Autonomă Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că, din cauza lucrărilor de asfaltare efectuate de RAJA S.A. pe Str. Mihai Viteazu nr. 2, luni, 16 ...
Moartea lui Valentin Negrea a șocat întreaga suflare a sportului constănțean. Imediat după aflarea veștii, cei care l-au cunoscut pe fostul arbitru din Liga Națională de ...
Familia sportului constănțean este din nou îndoliată, după trecerea în neființă a lui Valentin Negrea, lector univ. dr. la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul ...
Tragerea la sorți a 16-imilor de finală ale Cupei României a avut loc la sediul Federației Române de Fotbal, iar FC Viitorul a avut noroc și va disputa o „dublă” cu ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva