Cristian Pletea, dublu campion european U21 la tenis de masă

177
Cristian Pletea, dublu campion european U21 la tenis de masă - constanteanul-1583789746.jpg

Articole de la același autor

Campionatele Europene de tenis de masă Under 21 desfășurate în Croația, la Varazdin, în perioada 4-8 martie, au adus delegației României două medalii de aur, două de argint și două de bronz. 


Constănțeanul Cristian Pletea a devenit dublu campion european, la dublu mixt, alături de Adina Diaconu, și la dublu masculin, alături de Rareș Șipoș. 


Rezultatele din finale sunt următoarele: Adina Diaconu/Cristian Pletea - Bastien Rembert/Nolwenn Fort (Franța) 3-2 (11-7, 2-11, 11-9, 6-11, 11-8) și Cristian Pletea/Rareș Șipoș - Andrei Puțuntică (Republica Moldova)/Jiri Martinko (Cehia) 3-1 (7-11, 11-7, 11-9, 11-9). 


Medaliile de argint au fost obținute de Andreea Dragoman și Rareș Șipoș, la simplu. 


Rezultatele din finale sunt: Prithika Pavade (Franța) - Andreea Dragoman 4-2 (11-7, 14-12, 8-11, 11-4, 6-11, 11-9) și Vladimir Sidorenko (Rusia) - Rareș Șipoș 4-1 (11-9, 11-7, 9-11, 11-5, 11-4). 


Adina Diaconu, campioana de anul trecut la simplu feminin, a pierdut în semifinale și a rămas doar cu medalia de bronz, locul al treilea la dublu feminin fiind ocupat și de perechea Andreea Dragoman/Adina Diaconu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5987 secunde