Cristian Pletea, cel mai valoros tânăr jucător de tenis de masă din Europa
230
Articole de la același autor
Sportul constănțean, aiurit cu vrăjeli! "Mi-e teamă să nu avem soarta CSS 1"
12 Septembrie 2017
Sportul constănțean, îndoliat! A murit un mare antrenor
31 August 2017
Ce face Primăria Constanța cu banii? Aproape 4 milioane euro, pentru cluburile sportive
01 August 2017
Constănțeanul Cristian Pletea și-a demonstrat încă o dată măiestria, la Europe Youth Top 10, competiție individuală rezervată celor mai valoroși tineri jucători de tenis de masă ai continentului, ce s-a desfășurat, zilele trecute, la Worcester (Marea Britanie).
Sportivul legitimat la LPS "Nicolae Rotaru" a înregistrat opt victorii și un eșec și a încheiat concursul pe prima poziție, cu 17 puncte. Meciul care a decis campionul a fost cel împotriva grecului Ioannis Sgouropolus, în fața căruia pierduse la mare luptă, în iulie, la Campionatul European de tineret de la Guimaraes. De data aceasta, Cristian Pletea s-a impus fără probleme, scor 4-0 (11-8, 11-5, 11-6, 11-5).
Un alt sportiv român, Rareș Sipoș, a terminat turneul pe locul 9.
De asemenea, pe tabloul feminin, un parcurs parcă tras la indigo a avut Adina Diaconu. Românca a acumulat 17 puncte, după ce a reușit să câștige opt partide și să piardă una singură. Alte două sportive din România au avut evoluții decente la Worcester: Andreea Dragoman - locul 8, Tania Plăian - locul 9.
În concursul cadeților, a fost prezentă doar constănțeanca Elena Zaharia (CS Farul), cea care a obținut cinci victorii din nouă meciuri, și s-a clasat pe locul 7.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 12 August 2017
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017
Miercuri, 26 Iulie 2017
Marţi, 25 Iulie 2017
Luni, 24 Iulie 2017
Sâmbătă, 22 Iulie 2017
Miercuri, 19 Iulie 2017
Marţi, 18 Iulie 2017
Vineri, 14 Iulie 2017
Sâmbătă, 08 Iulie 2017