Cosmin Contra, mesaj motivațional. „Toți te calcă în picioare, dar dacă ai caracter te ridici!”

de Mircea GHIȚĂ Luni, 18 Noiembrie 2019 118
Echipa națională de fotbal a României mai are un singur meci de disputat în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2020, cel cu Spania, care va avea loc astăzi, de la ora 21:45, la Madrid.


„Tricolorii” nu mai au nicio șansă de calificare directă la EURO, însă sunt prezenți la barajul din Liga Națiunilor și dacă se vor impune în semifinală și în finală vor ajunge la prestigioasa competiție.


Selecționerul Cosmin Contra este de părere că meciul cu ibericii este unul foarte important, chiar dacă România nu mai are nicio șansă de calificare directă.


"E un meci important, singurul pe care îl vor juca băieții înaintea celor din martie. Au fost două zile foarte grele (n.r. după meciul cu Suedia), dar caracterele puternice se ridică atunci când ești la pământ. Toți te calcă în picioare, dar dacă ai caracter te ridici. Mă aștept la o reacție din partea jucătorilor, au fost foarte afectați psihic, dar am încercat să le ridic moralul. E un meci special pentru mine și cred că și pentru jucători. Mă gândesc doar ca echipa să arate bine mâine, vin 12.000 de români să îi vadă pe jucători, aș vrea ca imaginea de mâine să fie total diferită față de meciul cu Suedia." , a declarat selecționerul Cosmin Contra. 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei