CM 2018 / Danemarca a picat la baraj cu Irlanda

134
CM 2018 / Danemarca a picat la baraj cu Irlanda - danemarca-1508250754.jpg

Articole de la același autor

Confruntarea dintre Suedia și Italia este capul de afiș al meciurilor de baraj din zona Europa pentru Cupa Mondială de fotbal din 2018, potrivit tragerii la sorți efectuate marți, la Zurich.

Suedia va juca pe teren propriu prima partidă, returul fiind programat în Italia.

În celelalte dueluri, Danemarca, fosta adversară a României în preliminarii, va primi replica Irlandei, Irlanda de Nord va juca împotriva Elveției, iar Croația va înfrunta Grecia.

Ceremonia tragerii la sorți a fost prezentată de mexicanca Vanessa Huppenkothen, iar procedurile au fost efectuate de fostul internațional spaniol Fernando Hierro.

Partidele din prima manșă vor avea loc în perioada 9-11 noiembrie, iar returul în intervalul 12-14 noiembrie.

Selecționata Italiei, cvadruplă campioană a lumii, Elveția, Danemarca și Croația au fost capi de serie.

Nu mai puțin de 23 de echipe și-au asigurat calificarea la Cupa Mondială de fotbal care va avea loc anul viitor în Rusia, între 14 iunie și 15 iulie.

Ultimele nouă formații vor fi desemnate după încheierea preliminariilor africane și după barajele din zona Europa, precum și cele două baraje intercontinentale, Peru — Noua Zeelandă și Australia — Honduras.

Cele 23 de formații calificate sunt următoarele: Rusia (echipa gazdă, calificată din oficiu), Nigeria, Egipt (ambele din Africa), Brazilia, Uruguay, Argentina, Columbia (toate din America de Sud), Iran, Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită (toate din Asia), Mexic, Costa Rica, Panama (din CONCACAF — America de Nord, Centrală și Caraibe), Germania, Anglia, Belgia, Spania, Polonia, Islanda, Serbia, Franța, Portugalia (toate din Europa).

Tragerea la sorți a grupelor CM 2018 va avea loc pe 1 decembrie, la Moscova.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8177 secunde