Clasă specială de rugby, la Liceul „Gheorghe Duca” din Constanța

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 02 Iunie 2020 160
CS Cleopatra Mamaia, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” din Constanța, organizează selecții pentru clasa vocațională cu profil rugby din cadrul Centrului Național de Excelență în Rugby (Academia de rugby Cleopatra).

Selecția vizează copiii născuți în anii 2005 sau 2006, care fac pasul spre liceu începând cu anul școlar 2020-2021 și sunt dornici de performanță.

Între 2 și 5 iunie, se face înscrierea pentru probele de aptitudini, apoi, în perioada 9-12 iunie, sunt programate aceste probe, iar rezultatele se vor comunica pe 12 iunie.

Se pot prezenta la selecții tineri din județul Constanța, dar și din alte județe, pentru a alcătui echipa U16, care va evolua din toamnă în Campionatul Național.

În cadrul Liceului „Gheorghe Duca” (director, prof. Elena Gogu), elevii vor avea toate condițiile, vor servi masa la cantină și vor locui la internat, iar de pregătirea sportivă se vor ocupa directorul sportiv Victor Bezușcu și antrenorii Virgil Năstase, Marian Nache și Onal Agiacai





Taguri

Alte ştiri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei