Cine va reprezenta România la Europenele de Yachting Zoom 8

92
Cine va reprezenta România  la Europenele de Yachting Zoom 8 - cine-1397231539.jpg

Articole de la același autor

Cinci tineri sportivi români se vor întrece cu adversari din alte țări, în perioada 15-19 aprilie, în cadrul Campionatului European de Yachting Zoom 8, ediția 2014, organizat în premieră în România de Yacht Club Regal Român și Federația Română de Yachting, în portul Tomis. 
Competiția reunește 25 de sportivi de până în 20 de ani: cinci români de la cele mai importante cluburi de yachting din țară și 20 din Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Rusia, țări europene în care clasa Zoom 8 este prezentă. România va fi reprezentată de Eduard Huțuțui (17 ani), Alexandru Manea (14 ani), Răzvan Voicilă (18 ani), Dan Tudor Stupar (15 ani) și Ebru Bolat (14 ani). 
La finalul competiției, se vor acorda două premii: 2014 Zoom 8 Boy*s European Champion și 2014 Zoom 8 Girl*s European Champions, informează Agerpres. 
Competiția va debuta marți, 15 aprilie, la ora 14:00, cu o sesiune de practice-race (antrenament în condiții de cursă) pentru concurenți, în larg de Portul Tomis. Marți, între 17:30 și 18:00, va avea loc defilarea delegațiilor participante la campionat (Bd. Tomis - Piața Ovidiu), însoțiți de Fanfara Forțelor Navale, de la ora 18:00 fiind programate festivitatea de deschidere, urmată de un spectacol susținut de Andreea Olariu și ansambluri de dansuri folclorice românești, grecești și turcești, în Piața Ovidiu, în fața Muzeului de Istorie. 
În perioada 16 - 19 aprilie, între orele 11:00 și 17:30, vor avea loc cursele: vor fi organizate câte două concursuri simultan, pentru fete și băieți, fiind planificate câte trei curse în fiecare zi de concurs. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 12 Aprilie 2014
Stire din Sport : FC Farul, înfrângere cu ACS Berceni
Sâmbătă, 12 Aprilie 2014
Stire din Sport : Fotbalistul Ibrahimovic, în doliu
Sâmbătă, 12 Aprilie 2014
Stire din Sport : FC Farul, ultimul chin din sezonul regulat
Pagina a fost generata in 1.2482 secunde