Cinci canotori ai CS Știința, la loturile naționale de juniori

511
Cinci canotori  ai CS Știința, la loturile naționale de juniori - cincicanotori-1461605294.jpg

Articole de la același autor

Pe lacul Snagov, în zilele de 21 și 22 aprilie, a avut loc Concursul Național Individual de canotaj pentru juniori, în vederea stabilirii loturilor naționale ce vor concura în competițiile internaționale în acest an.

În urma celor două manșe disputate la Snagov, cei mai buni canotori au fost selecționați pentru următoarele concursuri de verificare care să ajute la definitivarea loturilor naționale de juniori. De la CS Știința Constanța s-au făcut remarcați, în proba masculin George Cătrună - locul 8, Iulian Chelaru - locul 11 și Bogdan Moraru - locul 13, și la feminin Andreea Budeanu - locul 3 și Anamaria Zaharia - locul 7, toți având șanse foarte mari să rămână în loturile ce vor ataca campionatele europene și mondiale în această vară.

"A fost o evoluție conform așteptărilor. Mă bucură faptul că au promovat la lotul național cei cinci canotori. Bineînțeles că orice antrenor își dorește cât mai mult de la elevii săi. Se vor face mai multe echipaje ce vor concura în întrecerile europene și mondiale. Rămâne de văzut cum se vor forma echipajele. E un proces lung și avem doar două luni să pregătim campionatul european la începutul lunii iulie", a declarat, pentru Cuget Liber, antrenoarea secției de canotaj de la CSU Știința, Georgeta Grijuc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4092 secunde