Divizia B la bowling, Seria I

CFR Constanța, debut cu dreptul în campionat

196

Articole de la același autor

Victorie pentru CS CFR în partida cu Septimia 1 Odorheiu Secuiesc, disputată la Constanța, în cadrul etapei a treia a Diviziei B la bowling, Seria I. "Feroviarii" s-au impus de o manieră categorică, scor 6111 - 5557. Pentru CFR, au evoluat: Paraschiva Mărișoiu (1.231 p), Tatiana Olteanu (1.021 p), Andrei Mănescu (999 p), Tudor Belu (988), Ștefan Postolache (976 p) și Haritina Telembeci (897 p). Antrenor / jucător, Cătălin Remus Antimirescu. "A fost primul nostru meci din actuala stagiune și sunt bucuros că am pășit cu dreptul. În prima etapă, care ne-a prins cam dezorganizați, ar fi trebuit să jucăm la Sfântu Gheorghe, dar am stabilit de comun acord să amânăm întâlnirea pentru data de 17 noiembrie. În etapa a doua am stat, iar toamna aceasta mai avem programate alte două partide: pe 2 no-iembrie, cu Vinci București, la Constanța, și pe 9 noiembrie, cu IDM 2 București, în deplasare", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele secție de bowling din cadrul CS CFR Constanța, Radu Gheorghe, care mai are un motiv de satisfacție: "Am reușit să reactivez o parte din foștii popicari - Haritina Telembeci, Livia Roza, Camelia Guliaș, Eleonora Teo-dorescu, Mariana Răceu, Georgeta Velican, Ștefan Postolache și Emil Zamfir. Toți sunt acum componenți ai secției noastre de bowling".

Proiect de anvergură la Valu lui Traian

Gruparea feroviară a devenit parteneră într-un proiect cu fonduri europene, derulat de Federația Română de Popice și Bowling și Primăria Valu lui Traian, prin care se dorește construcția unei arene de popice și a uneia de bowling. "Președinta federației, Maria Popescu, și conducătorii administrației locale Valu lui Traian susțin acest proiect ambițios, care ar trebui finalizat în 2014. Echipa care se va forma se va numi CFR - Voința Valu lui Traian", a explicat Radu Gheorghe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0868 secunde