Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Cei mai buni la oină! Frontiera Tomis, din nou campioană națională

Ştire online publicată Luni, 30 Septembrie 2019
de Mircea GHIȚĂ

Primăria și Consiliul Local Ovidiu încurajează sportul nostru tradițional și au organizat, alături de federația română de specialitate, în week-end, Campionatul Național de oină la seniori.

Cele mai bune echipe de oină din România s-au înfruntat pe Stadionul Orășenesc din Ovidiu: Frontiera Tomis Constanța, Straja București și Biruința Gherăești Neamț, iar câștigătorii turneului au fost constănțenii.

Frontiera Tomis Constanța a jucat perfect pe parcursul turneului care s-a disputat după un sistem tip clasament. Fiecare echipă a întâlnit toate celelalte formații participante la turneu. Constănțenii s-au impus cu 17-4 în fața celor de la ACS Straja București și cu 22-11 în fața echipei Biruința Gherăești Neamț.

„Noi încercăm să promovăm oina tot timpul, în licee și în școli gimnaziale, și sperăm ca viitorii tineri să-l promoveze la rândul lor alături de noi. Se pare că oina începe să revină acolo unde i-a fost locul”, spune Mihai Georgescu, căpitanul echipei din Constanța.

Primăria Ovidiu promovează la rându-i oina în rândul elevilor și promovează competițiile sportive de orice fel. Oina ne definește ca popor de câteva sute de ani, iar tradiția merită a fi dusă mai departe.

„E vorba de sportul național și trebuie să-i fim alături și să sprijinim acțiuni de genul acesta, iar Primăria Ovidiu se alătură Federației Române de Oină și sperăm ca pe viitor să formăm o echipă la Ovidiu”, a declarat primarul orașului Ovidiu, George Scupra.

v v v

Oina nu înseamnă doar o bâtă și o minge. Acest sport seamănă foarte mult cu baseball-ul, însă este mult mai complicat, după cum spun profesioniștii. În jocul de oină, de regulă toți cei care sunt pe teren sunt implicați în toate fazele de joc, iar acest lucru place foarte mult copiilor.

Președintele Federației Române de Oină, constănțeanul Nicolae Dobre, a precizat că militarii americani care sunt cantonați la baza din Mihail Kogălniceanu au evoluat de mai multe ori în meciuri demonstrative de oină.

„Pentru că tot suntem aici, la Constanța, unde avem și militari americani, vă spun că am avut ocazia de a-i avea și pe ei martori și chiar participanți la meciuri demonstrative de oină, și au spus și ei că oina e spectaculoasă și frumoasă. Însă copiii noștri care practică și oină și baseball au spus că oina e mai frumoasă, pentru că are mai mult dinamism”, explică Nicolae Dobre.

v v v

Campionatul Național de oină de la Ovidiu marchează începutul unui amplu proiect de promovare a sportului nostru tradițional în județul Constanța, proiect inițiat de Prefectură și susținut de Primăria Ovidiu.

Prin această victorie, Frontiera Tomis Constanța demonstrează încă o dată că este cea mai bună echipă de oină din țară și că foarte rar cineva o poate învinge. Echipa de la malul mării se bazează și în prezent pe căpitanul Mihai Georgescu, cel care are 40 de ani și evoluează cot la cot cu coechipierii săi mai tineri.

Prin rezultatele foarte bune înregistrate la diferite turnee, Frontiera Tomis Constanța atrage copiii care vor să practice sportul național și în acest fel se poate crea o generație viitoare care să cucerească mai multe trofee.

Evenimentul a fost urmărit din tribunele Stadionului Orășenesc Ovidiu și de fostul mare atlet Ilie Floroiu. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța a avut-o ca reprezentant la eveniment pe Mariana Solomon, director executiv. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Federația Română de Oină și Ministerul Tineretului și Sportului au organizat, timp de două zile, la Baia Mare, întrecerile Campionatului Național de oină de sală rezervat ...
Zilele trecute, în Sala „Dinamo” din București, au avut loc demonstrațiile de oină organizate de către Centrul Cultural al MAI, în colaborare cu FR de Oină, IGPF, IGJR ...
Echipa masculină de oină ACS Frontiera Tomis Constanța va participa, în perioada 24-25 august, la Cupa Federației, care va avea loc la Hârlău. Alături de formația constănțeană, la ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
FC Viitorul are emoții mari în ceea ce privește calificarea în play-off-ul Ligii I. Echipa lui Gheorghe Hagi a remizat pe terenul CFR-ului Cluj, scor 0-0, și a căzut pe locul 7 în ...
Echipa de Cupa Davis a Chinei nu poate ajunge în România pentru întâlnirea de Cupa Davis din play-off-ul Grupei Mondiale I, din cauza epidemiei de coronavirus, a declarat, ieri ...
Unul dintre pilonii importanți ai echipei Handbal Club Dobrogea Sud este portarul egiptean Karim Hendawy. Goalkeeper-ul se află într-o formă foarte bună, iar pentru adversari este ...
Echipa masculină de handbal CS Medgidia s-a impus pe terenul celor de la CSM Ploiești, cu scorul de 32-28, într-o partidă contând pentru campionatul Diviziei A. Brigada de arbitri ...
În cadrul evenimentului internațional Maratonul Nisipului 2020, vor fi organizate campaniile sportiv-educative „Campionii Școlii” și Cursa „Family ...
Perechea Simona Halep (România) / Julia Goerges (Germania) a fost învinsă fără drept de apel de cuplul Makoto Ninomiya (Japonia) / Zhaoxuan Yang (China), scor 2-6, 1-6, astăzi, în ...
Astăzi, la sediul Companiei Naționale de Investiții, a fost semnat contractul de achiziție publică privind proiectarea și execuția lucrărilor pentru ...
Marele derby dintre Dinamo și FCSB s-a disputat, aseară, pe Arena Națională într-o atmosferă încinsă. „Câinii” au deschis scorul în minutul 37, după ce Andrei Sin a ...
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat, duminică, turneul ITF de la Cairo (Egipt), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a învins-o pe ucraineanca Lesia ...
În etapa a 19-a din Divizia A1 la volei feminin, formația CS Medgidia a câștigat, sâmbătă seară, la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, meciul cu CS Rapid București ...
Sâmbătă, la București, în etapa a 20-a a Diviziei A la handbal feminin, Seria B, echipa CSU Neptun Constanța a câștigat, scor 31-30 (23-17), partida cu ACS Școala 181 SSP ...
Partida dintre CFR Cluj și FC Viitorul nu avea decât o singură favorită la începutul său. Liderul Ligii I avea nevoie de victorie pentru a-și consolida poziția, în timp ce trupa ...
Constanța a coborât dramatic ștacheta performanței sportive, trăind, practic, din amintiri. Și totuși, și-a permis „luxul” de a scăpa printre degete o campioană la ...
BC Athletic Constanța așteaptă cu nerăbdare cel de-al doilea meci din Grupa Albastră a Ligii Naționale de baschet masculin. Echipa antrenată de Alexandru Olteanu va juca, pe 29 ...
Atletul român Alin Firfirică, calificat la JO 2020, a câștigat proba de aruncare a discului, vineri seara, în cadrul concursului ISTAF Indoor de la Berlin, cu performanța de 62,27 ...
Albert Saritov a obținut medalia de argint pentru România, sâmbătă seara, în limitele cat. 97 kg, la lupte libere, la Campionatele Europene de la Roma, după ce a fost învins în ...
Atletul suedez Armand Duplantis a stabilit un nou record mondial la săritura cu prăjina, trecând peste ștacheta înălțată la 6,18 m, sâmbătă în cadrul reuniunii în sală de la ...
UEFA a exclus clubul englez de fotbal Manchester City două sezoane din cupele europene, din cauza încălcării fair play-ului financiar, însă campioana Angliei a anunțat că va face ...
Perechea formată din tenismenul constănțean Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, cap de serie nr. 4, a pierdut meciul disputat joi seară, în sferturile de finală ale probei ...
Handbal Club Dobrogea Sud a bifat, joi seară, cea de-a 10-a partidă consecutivă fără înfrângere în Liga Zimbrilor. Echipa antrenată de Djordje Cirkovic a dat piept, la Sala ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva