Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Campioana Eliza Samara a părăsit Constanța. Cât de mult știm sau vrem să ne prețuim valorile?

Ştire online publicată Joi, 29 Iunie 2017
de Mihai CHELEȘ

Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara (28 de ani) s-a transferat de la CS Farul Constanța la CSA Steaua București, după mai bine de 10 ani în care a reprezentat cu mândrie clubul de la malul mării. 

În toată această perioadă, Eliza a reușit să adune numeroase trofee, titluri naționale, cel mai important fiind cel european, în 2015, din Rusia, acolo unde și-a câștigat statutul de „Regina Europei“. 

Chiar dacă nu a mai reușit să reediteze acea performață, Eliza Samara a ținut întotdeauna steagul sus și a terminat competiția mereu în partea superioară. De asemenea, constănțeanca este printre puținele sportive din Europa care ține piept asiaticelor în competițiile internaționale. 

„A fost strict decizia ei, iar noi i-am respectat-o. Eliza este o sportivă extraordinară, care și-a făcut întotdeauna datoria pentru CS Farul și nu puteam să o refuzăm. Are și ea o vârstă, cu siguranță are planurile ei de viitor și noi i le respectăm. Acum, nu ne rămâne decât să formăm o nouă generație de campioni”, a declarat Ilie Floroiu, directorul executiv CS Farul Constanța. 

v v v

În tenisul de masă mondial, se acceptă dubla legitimare a unei sportive: una în țara nativă și alta în afara ei. În afara celor de la CS Farul, Samara a făcut performanță alături de turcii de la Fenerbahce, echipă cu care avea să câștige Liga Campionilor, în 2015, iar în 2017, a cucerit campionatul Franței, cu Metz TT. 

Eliza a confirmat faptul că, din sezonul următor se va pregăti alături de finalista Champions League, Siarka ZOT Tarnobrzeg, din Polonia. 

Omul ce i-a vegheat și îndrumat pașii în tenisul de masă, antrenorul Viorel Filimon a declarat că decizia Elizei Samara este una logică, în contextul actual al interesului arătat de autorităților locale pentru sport, în special pentru tenisul de masă. 

„Este un lucru normal să ne plece valorile din oraș, dacă nu le dăm atenția meritorie. Avem sute de medalii naționale la tenis de masă, dar se pare că rămânem neimportanți în ochii unora. Eliza Samara este cea mai bună din Europa, însă acest fapt reprezintă prea puțin lucru pentru unii. Plătim sportivii străini cu sume astronomice, dar campionii născuți în Constanța îi înstrăinăm. Eu îmi văd de treaba mea, lucrez cu viitoarea generație de jucători, dar regret faptul că nu exploatăm cum trebuie potențialul pe care îl oferă orașul Constanța”, a declarat Viorel Filimon, antrenor CS Farul și coordonator al lotului feminin al României. 

v v v

Supărarea antrenorului emerit vine și din faptul că Centrul European la tenis de masă, din incinta LPS „Nicolae Rotaru”, a împlinit al treilea an de când se află în stadiul de proiect. În proiect sunt incluse camere duble de locuit (parter), o sală destinată în totalitate tenisului de masă la cele mai înalte standarde (mansardă), dar și o bază de conferință, bazin de recuperare și sală de forță (la subsol). 

Directorul LPS Constanța, Andrei Szemerjai, înțelege scepticismul antrenorului constănțean, însă este încrezător că, la un moment dat, un meseriaș va veni și va pune mistria pe clădire. 

„Proiectul prevedere o bază sportivă în care copiii să poată desluși tainele tenisului de masă. Cu toate acestea, toată lumea este sătulă de promisiuni deșarte, înțeleg și pesimismul domnului antrenor. Până nu vedem prima schelă adusă în incintă, nu putem să debordăm de încredere. Poate așa nu ne vor mai pleca valorile din oraș. Legat de Eliza Samara, chiar mă bucură faptul că a plecat la Steaua. De ce să rămână la Constanța? Pentru câteva sute de lei? Constanța a devenit donatorul principal al valorilor către cluburile importante din țară”, a declarat director LPS Constanța.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Paradă impresionantă, ieri, cu ocazia Zilelor Constanței, sub stindardul sportului ce ne-a adus atâtea satisfacții de-a lungul timpului. Campionii europeni ...
Gimnasta Maria Holbură, de la CS Farul Constanța, s-a clasat pe locul opt în finala de la paralele din cadrul etapei de Cupă Mondială de la Osijek (Croația). În aceeași probă ...
Speranțele scrimei românești se vor întrece, în zilele de 3 și 4 iunie, la ediția a 21-a a Cupei Farul - Memorial „Paul Călin” la spadă pentru copii, ce se va derula ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
​Boxerul filipinez Manny Pacquiao, în vârstă de aproape 41 de ani, a devenit noul rege al categoriei WBA la categoria welter, după ce l-a învins pe campionul en titre, Keith ...
O mulțime de oameni o așteaptă în fața Sălii Sporturilor pe Simona Halep. Fanii sportivei au stegulețe pe care este imprimat chipul campioanei de la ...
Este doliu din nou în sportul constănțean. Fostul antrenor de canotaj Virgil Ștefănescu, cel care a activat și la loturile naționale de juniori și tineret ale României, s-a stins ...
FC Viitorul și-a aflat, în sfârșit, adversara pe care o va întâlni în turul al doilea preliminar din Europa League. Dacă la momentul tragerii la sorți, trupa lui Gheorghe Hagi ar ...
Ianis Hagi a fost prezentat oficial la KRC Genk. Fostul fotbalist FC Viitorul a participat la o conferință de presă, în care a explicat de ce a ales să joace la clubul ...
Simona Halep vine, în acest week-end, la Constanța, orașul său natal, pentru a prezenta fanilor și tuturor celor aflați la această oră pe litoral prețiosul trofeu cucerit, zilele ...
Federația Română de Fotbal a pus, vineri, în vânzare biletele pentru meciul România - Spania, care va avea loc în data de 5 septembrie, în preliminariile Campionatului European ...
​Perechea Ioana Loredana Roșca/Victoria Rodriguez (România/Mexic) s-a calificat, vineri, în finala turneului ITF de la Biarritz, cu premii totale de 80.000 de dolari ...
Federația Română de Fotbal a pus astăzi în vânzare biletele pentru meciul România-Spania, care va avea loc pe 5 septembrie,în preliminariile Campionatului European din 2020 ...
Carlos Bilardo, fost selecționer al Argentinei, a fost operat pentru a doua oară pe creier într-un interval de aproape o lună, relatează L’Equipe, potrivit news.roStarea lui ...
Juventus a dat lovitura pe piața transferurilor în această vară. Campioana Italiei l-a transferat pe Matthijs de Ligt. Fundașul de doar 19 ani va purta tricoul cu ...
Simona Halep vine mâine la Constanța, orașul său natal, pentru a prezenta fanilor trofeul cucerit anul acesta la Wimbledon. La ora 17:00 campioana de la All England Club va ...
În fiecare vară, în stațiunea Mamaia, unul dintre cele mai des întâlnite sporturi este beach-volley. Sportivi de toate vârstele își dispută supremația în diferite competiții mai ...
FC Viitorul se pregătește de cel de-al doilea meci important din actuala stagiune a Ligii 1. După ce, în etapa trecută, i-au umilit la Ovidiu pe cei de la Dinamo, scor 5-0, elevii ...
După ce a devenit campioană la Wimbledon, Simona Halep are planuri mari. Sportiva constănțeană se gândește acum la ultimul turneu de Grand Slam al anului, cel de la US Open, iar ...
Cupa României la oină, categoria seniori, ediția 2019, începe astăzi la Cumpăna. Competiția este organizată de Federația Română de Oină, în parteneriat cu Ministerul Tineretului ...
Handbal Club Dobrogea Sud a efectuat, miercuri, primul antrenament de după vacanța de vară, sub comanda tehnicianului Zvonko Sundovski. La ședința de pregătire, care a avut ...
​​Perechea formată din Irina Begu și Raluca Olaru (cap de serie 1) s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului BRD Bucharest Open, după ce ...
După ce a prezentat românilor trofeul de la Wimbledon pe Arena Națională, Simona Halep a fost premiată de Patriarhul României!Patriarhul Daniel i-a acordat astăzi Simonei ...
Judecătoria Slatina, județul Olt, a respins cererea procurorului general în cazul Sorina, fetița din Baia de Aramă adoptată de o familie din America, astfel că aceasta poate ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Monden Fun
Arhiva