Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Calvarul CSS 1 - "Monument al indiferenței și indolenței naționale"

Ştire online publicată Vineri, 22 Iunie 2018
de Mihai CHELEȘ

După ani buni de „beznă“ și minime perspective, primele raze de soare (ce-i drept, plăpânde) apar și pe strada Clubului Sportiv Școlar nr. 1 Constanța. Odinioară, lansa mari campioni, precum Simona Amânar, Daniela Sofronie, Ionela Gâlcă sau Radu Began. Astăzi, prima întrebare pe care ți-o adresezi este: „Oare ce s-o mai fi ales de sala aflată în construcție?“. 

O sală ultramodernă a cărei construcție a început în anul 2009, iar acum, la nouă ani distanță, este terminată doar în proporție de 70%. O sală ce ar fi trebuit să deservească handbalului, baschetului, voleiului, gimnasticii artistice și aerobice, chiar și scrimei, în drumul micilor sportivi constănțeni către marea performanță. A devenit între timp un adevărat „monument al indiferenței și indolenței naționale”, transpusă aici, la malul mării, locul unde au luat naștere atâtea generații de campioni. 

De doi ani, lucrările sunt blocate din cauza Ministerului Educației, principalul ordonator de credite, cel care se asigură că banii ajung la constructori. Lucru pe care l-a efectuat cu foarte mare întârziere, în ultimii ani. Constructorul n-a avut răbdare, și-a strâns „jucăriile” și a plecat. Ba chiar a dat în judecată CSS 1 Constanța, iar instanța a decis poprirea salariilor antrenorilor instituției. Banii s-au restituit ulterior, iar lucrurile s-au îndreptat. 

De „Noaptea minții“ 

După tot circul desprins parcă dintr-o piesă de teatru intitulată „Noaptea minții”, Ministerul Educației și-a întors, în sfârșit, fața către CSS 1, aprobând indicatorii tehnico-economici pentru continuarea lucrărilor interioare. Cât va mai dura lucrarea? Poate ani, dar e bine că, din nou, CSS 1 este băgat în seamă. Va fi organizată o altă licitație, iar cea mai bună ofertă va aduce un nou constructor. 

Astfel, a răsărit o urmă de speranță și în sufletul directorului CSS 1 Constanța, prof. Magda Rusu, dar și al profesorilor ce activează acolo. E minusculă, dar există, într-un peisaj gri, mai degrabă al unui șantier în lucru, decât al unei „fabrici de sportivi”. 

„Au fost ani atât de grei pentru CSS 1 Constanța, cu toate acestea ne vedeți aici, rămânem pentru copii. Sunt momente în care nu pot dormi noaptea, cu gândul la această familie de la CSS 1. Am și eu un băiat care face sport de performanță (n.r. - mama fotbalistului Vlad Rusu, crescut la Palatul Copiilor, ajuns apoi pe la Steaua București și FC Viitorul Constanța, actualmente CS Luceafărul Oradea) și sunt strâns legată de toate trăirile lor”, a declarat Magda Rusu, cea care a practicat gimnastica ritmică de mare performanță, fiind și arbitru internațional, nu numai antrenoare. 

Cadrele didactice și angajații auxiliari ai CSS 1 Constanța și-au recuperat salariile, după ce fusese pusă poprire prin ordin judecătoresc, la solicitarea fostului constructor, cel care câștigase în instanță daune pentru întârzierea livrării tranșelor de bani. Firma de construcții a recuperat cei 25.000 de euro de la Ministerul
Educației, iar litigiul s-a stins. 

Au Ford, dar nu și șofer! 

Microbuzul marca Ford (acordat din partea Ministerului Educației în anul 2016) zace, în continuare, în curtea instituției, deoarece nu i s-a repartizat și postul de șofer aferent, iar clădirea veche de peste 100 ani a rămas doar o ruină, ce stă să se prăbușească în orice clipă. 

„Nu putem face nimic cu fosta clădire. S-au investit mulți bani în centura de susținere a clădirii, dar degeaba. Iar acum nu poate fi dărâmată. Vom încerca să o îmbrăcăm într-o plasă specială, care să nu creeze un peisaj fals. Clădirile adiacente ne știrbesc din meritele copiilor și ale noastre, ale antrenorilor. Ne-am dori să fim ajutați mai mult, deoarece acești copii chiar merită”, a completat prof. Magda Rusu. 

În momentul de față, la CSS 1 Constanța activează peste 800 de sportivi, împărțiți la opt discipline. Nu de copii duc lipsă, ci de cadre didactice. Conform planului de școlarizare, mai sunt disponibile câte o catedră pentru atletism (după pensionarea lui Ilie Floroiu), handbal (după pensionarea lui Dumitru Muși), volei și gimnastică artistică. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Începând de astăzi și până duminică, sala de jocuri a Complexului Sportiv „Tomis“ din strada Flămânda va fi gazda a două competiții de scrimă: Cupa ...
Lotul național feminin de handbal sub 17 ani se află în pregătire centralizată la Râmnicu Vâlcea, acolo unde cei doi selecționeri, Ion Ivan și Marius Dănuleț, sunt în căutarea ...
Articolul publicat în ediția online de ieri a ziarului „Cuget Liber”, referitoare la situația incredibilă de la CSS 1 Constanța, instituție care are în dotare un ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța a fost învinsă fără drept de apel pe terenul celor de la AHCM Slobozia, scor 22-31, într-o partidă din etapa a treia a Diviziei A ...
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța a reușit prima victorie a sezonului în Sala Sporturilor, în fața celor de la Dunărea Călărași, scor 27-26 (11-16), la capătul ...
Reprezentativa de fotbal U17 a României s-a reunit, ieri, la Mogoșoaia, în vederea pregătirii meciurilor din calificările pentru Campionatul European, programat anul ...
La Iași, au avut loc întrecerile celei de-a IV-a ediții a Turneului Internațional „Iași Trophy” la gimnastică ritmică, competiție la care tinerele sportive de la CSS 1 ...
Jucătorul român de tenis de masă Ovidiu Ionescu a câștigat medalia de argint în proba masculină de simplu a Campionatelor Europene individuale de la Alicante (Spania), după ce a ...
După o campanie reușită în 2017-2018, în care și-au depășit obiectivul propus și au terminat pe podium la finalul turneului final 2018 al Ligii de baschet masculin ...
Antrenorul Claudiu Niculescu, prezentat oficial, luni, la conducerea tehnică a echipei de fotbal Dinamo, a declarat într-o conferință de presă că toți cei implicați la gruparea ...
Monica Niculescu, locul 82 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, a fost învinsă, azi, cu scorul de 6-4, 6-3, de Dominika Cibulkova din Slovacia, locul 31 WTA, în ...
Universitatea Craiova a învins-o pe FC Viitorul cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, într-o partidă din etapa a 9-a a Ligii I ...
Echipa masculină de handbal AHC Dobrogea Sud a învins-o pe AHC Dunărea Călărași, scor 27-26 (11-16), aseară, în ultimul meci din etapa a treia a Ligii Naționale, disputat la Sala ...
În cadrul etapei a doua a Diviziei Naționale de Seniori la rugby, stadionul „Flacăra” din Năvodari a găzduit, sâmbătă, meciul dintre CS Năvodari și RC ...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, va debuta, mâine, la turneul de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2.746.000 dolari, contra unei adversare din ...
Echipa de rugby ACS Tomitanii Constanța a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de CSM București, scor 5-50, și rămâne singura echipă din Superligă care, după trei etape, nu a ...
Jucătorul român de tenis de masă Ovidiu Ionescu și-a asigurat o medalie în proba masculină de simplu a Campionatelor Europene de la Alicante (Spania) după ce a reușit meciul ...
Sâmbătă, Axiopolis Cernavodă a reușit să învingă, scor 2-1 (1-0), pe Progresul Spartac București, pe teren propriu, într-o partidă contând pentru etapa a V-a a Ligii a lll-a ...
Echipa SSC Farul Constanța a fost învinsă, ieri, în deplasare, de Chindia Târgoviște, cu scorul de 1-5 (1-2), într-o partidă din etapa a Vlll-a a Ligii a ll-a la fotbal. Pentru ...
Clubul Sportiv Știința Constanța va deveni, începând din acest sezon, noul partener al echipei de baschet feminin ce reprezintă Constanța în Liga Națională - CS Phoenix-Știința ...
După o pregătire intensă de vară, practicantele sporturilor albe se pregătesc să-și intre oficial „în pâine“. Fetele profesorului Paul Neagu fac ultimele repetiții și ...
Universitatea Craiova a învins-o pe FC Viitorul Constanța cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Bănie, într-o partidă din etapa a 9-a a Ligii I ...
duminica, 23 septembrie Florin Bratu a fost demis de la Dinamo
Echipa de fotbal Dinamo București a anunțat încheierea raporturilor contractuale, de comun acord, cu antrenorul principal Florin Bratu, duminică, pe site-ul său oficial al ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva