Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Boxul și gimnastica, promovate de sportivii CS Farul la Școala „Remus Opreanu”

Ştire online publicată Joi, 14 Noiembrie 2019
de Mircea GHIȚĂ
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

CS Farul Constanța continuă acțiunea de promovare a sportului în școlile din orașul de la malul mării. 

A doua acțiune organizată de Clubul Sportiv Farul Constanța (director Sorin Bașturea) în cadrul unui proiect încheiat între clubul constănțean și Primăria Constanța, pentru popularizarea activităților sportive care se desfășoară în cadrul CS Farul, a avut loc marți, 12 noiembrie, la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” din Constanța. 

Evenimentul a cuprins prezentarea secțiilor de box, acolo unde antrenori sunt Mihai Constantin, Marcelică Tudoriu și Ionuț Gheorghe, și a secțiilor de gimnastică aerobică, antrenate de Cristina Dulgheroiu. 

Elevii claselor V-VIII, alături de profesorii de sport Cristina Trancă, Gabriela Vlădean, Andrei Daniel și Mircea Antonescu, au avut ocazia să urmărească câteva demonstrații făcute de sportivii clubului Farul. Pe terenul de sport al școlii, a fost improvizat un ring de box, iar micuții au fost invitați să își pună mănușile și să exerseze câteva lovituri alături de „fariști”. 
Vizita sportivilor la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” a avut ca scop inițierea copiilor în tainele celor două sporturi, dar și atragerea acestora spre club, pentru a deveni viitori campioni ai Constanței. 

„A fost un real succes, o acțiune reușită, care a avut o participare numeroasă. După ceea ce am realizat la această școală, probabil ne vor căuta foarte mulți copii. Faptul că a ieșit atât de bine ne obligă să repetăm astfel de evenimente. Atât noi, cât și elevii ne-am făcut datoria față de sport. A fost minunat să îi privim pe copii cum au intrat în ringul de box sau cum au exersat procedee din gimnastica artistică. Suntem foarte mulțumiți!”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul Clubului Sportiv Farul Constanța, Sorin Bașturea. 

XXX 
Prin această acțiune, CS Farul arată tuturor că atenția formațiunilor de acest gen trebuie să fie îndreptată și către copii. Chiar dacă la club există foarte mulți campioni și ei trebuie să beneficieze de toate condițiile pentru a putea reprezenta Constanța și România la nivel înalt, este loc și pentru generația de mâine. 

Într-un articol publicat, recent, în „Cuget Liber”, am asociat Clubul Sportiv Farul cu o „fabrică de medalii”, care trebuie însă întreținută, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât prin cooptarea copiilor și investirea în ei. 

De asemenea, prin acțiunea de la Școala Nr. 7 „Remus Opreanu”, „fariștii” au arătat că a face sport nu înseamnă doar a sta în clasă sau a înlocui ora de sport cu o altă materie, așa cum se întâmplă adeseori în multe instituții de învățământ. 
Prin acțiuni de acest gen, elevii școlilor din Constanța pot lua modelul sportivilor, acela de a practica sport pentru o viață mai sănătoasă, dar și pentru a cucerii cele mai înalte trepte ale podiumurilor. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Luna septembrie a sosit și, odată cu aceasta, iubitorii boxului feminin se pregătesc de Campionatul Național, ediția 2019, care va avea loc la Eforie Nord. Competiția se va ...
CS Farul Constanța a cucerit un număr mare de medalii la două competiții la care sportivii săi au participat. La Campionatele Naționale de sambo - seniori, tineret, juniori ...
Pentru secția de box de la CS Farul Constanța, anul acesta este unul cu rezultate foarte bune, iar munca depusă de antrenorul Mihai Constantin, care este ajutat de Ionuț Gheorghe ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs, în această seară, la ieșire din localitatea Eforie Nord, direcția de mers spre Constanța. Conform informațiilor ...
Rezultat de excepție reușit, astăzi, în proba feminină de bob dublu, de echipajul Andreea Grecu (pilot) / Katharina Wick (împingător), la cea de-a doua etapă a Cupei Europei ...
Naționala feminină de handbal a României a reușit, astăzi, o victorie extraordinară în fața Ungariei, în partida decisivă din Grupa C a Campionatului Mondial din ...
În aceste momente se dispută partida România-Ungaria din cadrul Grupei C a Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia.După prima repriză Ungaria conduce cu 16-10 și este ...
Fostul selecționer al echipei de fotbal a României, Cosmin Contra, și-a cerut iertare suporterilor naționalei pentru ratarea calificării la EURO 2020, într-o scrisoare publicată ...
Formația FC Viitorul a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I, potrivit News.ro. Aceasta a ...
După ce, anul trecut, sportivul constănțean Andrei Timaru, în vârstă de aproape 9 ani, a devenit campion național la tenis de câmp, categoria roșu, iată că și ...
Handbal Club Dobrogea Sud s-a jucat cu inimile spectatorilor care au venit, miercuri seară, la Sala Sporturilor din Constanța să urmărească derby-ul Ligii Naționale, cu CSA ...
Jucătoarea constănțeană de tenis de masă Elena Zaharia este prezentă, în această perioadă, la Openul Americii de Nord, competiție care se desfășoară la Markham, în Canada.Sportiva ...
Clubul Sportiv Farul Constanța (director Sorin Bașturea) continuă acțiunile de promovare a sportului în școlile din Constanța. Miercuri, 4 decembrie, secțiile de lupte și ...
Situație foarte grea în cadrul Federației Române de Gimnastică. Fosta mare sportivă a Clubului Sportiv Farul Andreea Răducan a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă ...
Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta au ridicat, joi dimineața, un element de muniție neexplodată, găsit în zona localității Cerna.Purtătorul de ...
Fosta mare gimnastă născută în Vaslui, Andreea Răducan, a demisionat în urmă cu câteva minute din funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică.Fosta sportivă a ...
Galatasaray Istanbul va renunța la împrumutul lui Florin Andone, după ce atacantul român s-a accidentat grav pe 9 noiembrie, urmând să fie indisponibil pentru câteva luni.Florin ...
Jucătoarea constănțeană de tenis de masă Elena Zaharia participă, în aceste zile, la Openul Americii de Nord, care are loc la Markham, Canada. Alături de Andreea Dragoman ...
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, în colaborare cu organizații nonguvernamentale de și pentru tineret din județul ...
Halep se află în pauză competițională și, cum timpul îi permite, participă la fel de fel de activități care să o țină ocupată. Sportiva de la malul mării a făcut, recent, un gest ...
Echipa națională feminină de handbal a României a avut parte, ieri, de o partidă de coșmar în Grupa C a campionatului Mondial din Japonia. Tricolorele au înfruntat ...
După ce a câștigat cu victorii pe linie faza județeană a Memorialului „Gheorghe Ola”, competiție rezervată jucătorilor născuți după 1 ianuarie ...
Timișoara a găzduit, pentru al doilea an la rând, Gala Campionilor Federației Române de Automobilism Sportiv, cea mai mare festivitate de final de an organizată de o federație ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Tehnologie Arhiva