BC Athletic și CS Phoenix au aflat locațiile unde vor ataca promovarea în Liga Națională

190
BC Athletic și  CS Phoenix au aflat locațiile unde vor ataca promovarea în Liga Națională - baschet-1526572849.jpg

Articole de la același autor

Federația Română de Baschet a stabilit locațiile pentru desfășurarea turneelor finale ale Ligii l, atât la masculin, cât și la feminin. Vor lupta pentru promovarea în Liga Națională opt echipe (patru la feminin și patru la masculin), printre care și două din Constanța.

Turneul masculin va fi găzduit de Brăila, în perioada 27-29 mai, având-o ca echipă organizatoare pe CS Cuza Sport Brăila. BC Athletic Constanța (antrenori Alexandru Olteanu și Bogdan Ivanovici) joacă primul meci duminică, 27 mai, de la ora 20, chiar împotriva echipei gazdă.

Luni, 28 mai, de la ora 17.30, constănțenii vor juca împotriva Științei București, iar ultima partidă va fi contra echipei CN "Aurel Vlaicu" București, marți, 29 mai, de la ora 17.30. Primele două clasate își vor câștiga biletele pentru Liga Națională.

Competiția feminină va avea loc în perioada 25-27 mai, la Târgoviște. Acolo, CS Phoenix Constanța (antrenori Predrag Stanojcic și Dan Constantinescu) va avea de disputat trei partide la fel de incendiare. Primul duel e programat, vineri, 25 mai, împotriva celor de la CSU CSM Oradea, singura formație care a izbutit să câștige pe litoral în acest sezon. În etapa a doua, CS Phoenix va întâlni pe CS Rapid București, sâmbătă, 26 mai, iar ultima confruntare a grupei va avea loc duminică, 27 mai, împotriva CSM-ului Târgoviște.

Orele de disputare ale partidelor vor fi stabilite ulterior. Ca și în cazul băieților, și de aici vor promova primele două clasate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6342 secunde