Liga Națională de baschet masculin

BC Athletic s-a impus în primul duel cu CSM Miercurea Ciuc

162
BC Athletic s-a impus în primul duel cu CSM Miercurea Ciuc - baschet-1557508668.jpg

Articole de la același autor

Echipa BC Athletic Constanța a reușit o victorie dramatică, scor 76-71, în partida cu CSM Miercurea Ciuc, prima din play-off-ul Ligii Naționale de baschet masculin, locurile 13-16, disputată la Sala Sporturilor. 


La pauza principală, formația gazdă, antrenată de Alexandru Olteanu și Bogdan Ivanovici, conducea cu 41-28, dar, treptat, oaspeții au redus din diferență, astfel încât, la final, tabela a "înghețat" cu numai cinci puncte avans pentru constănțeni. 
De la BC Athletic, cele mai multe puncte le-a marcat americanul Brandon Lockhart - 27. 


"Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut, suporterilor care au venit la sală să încurajeze jucătorii. Pentru noi, meciurile tari continuă", a declarat team-managerul BC Athletic, Andrei Talpeș. 


Duelul dintre cele Athletic și CSM se dispută după sistemul "cel mai bun din trei jocuri". Astfel, pentru "Gladiatorii din Tomis" urmează o deplasare dificilă, la Miercurea Ciuc, manșa a doua fiind programată la Miercurea Ciuc, luni, 13 mai. În situația în care harghitenii vor egala situația la general, partida decisivă se va juca la Constanța, miercuri, 15 mai. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5936 secunde