Președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad:

"Avem tot mai puțini antrenori! Sunt prost plătiți, dar au presiunea rezultatelor"

421

Articole de la același autor

Președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad, s-a arătat îngrijorat de numărul mic de antrenori care mai activează în domeniu, o consecință în primul rând a salariilor mici ale acestora. 


"La capitolul minusuri, mă îngrijorează numărul mic de antrenori. Avem din ce în ce mai puțini antrenori, iar asta este una dintre problemele care mă frământă. Nu am o soluție în buzunar. Consider că tot la nivel național trebuie făcut ceva, pentru că sunt plătiți cum sunt plătiți și sunt foarte puțini care doresc să îmbrățișeze meseria de antrenor. Sper însă să se găsească soluții. La nivel de cluburi și școli sportive, efectivele de antrenori sunt incomplete", a declarat, pentru Agerpres, Nicu Vlad. 


Șeful FR de Haltere spune că există diferențe mari salariale între antrenori, care au presiunea rezultatelor, și profesorii de educație fizică și sport din învățământul de masă. 


"Un antrenor de haltere, judo, gimnastică, lupte sau box este plătit după aceeași grilă, are salariu mediu pe economie. În aceste condiții, antrenorilor li se cere o reprezentare bună pe plan internațional. Un antrenor este tot un profesor de sport. Are și el facultate și specializare în haltere, lupte, judo, dar, pentru că nu lucrează în învățământ, are salariu de 1.400 de lei, în timp ce profesorul de sport din învățământ ajunge la 2.500-3.000 de lei. Deci, este o diferențiere care se face și nu e deloc în avantajul antrenorilor care trebuie să producă rezultate la nivel internațional", a explicat Nicu Vlad. 


O problemă la fel de importantă, care afectează nu numai halterele, ci întregul sport românesc, o reprezintă reducerea ariei de selecție și pierderea "pe traseu" a unor posibili performeri. 


"Numărul sportivilor seniori din lot nu este cel pe care mi-l doresc. Nu este așa de mare ca la juniori. Avem din ce în ce mai puțini seniori și mă îngrijorează. Din păcate, la noi, junioratul se termină la 20 de ani, așa că din spate vor veni sportivi poate peste un an sau doi cel mai devreme. Anul acesta, am cucerit peste 100 de medalii în competițiile internaționale de seniori și juniori, fapt care ne dă speranțe, dar ne și obligă în același timp. Dar, să vedem ce buget vom avea, dacă îi vom putea ține în pregătire pe juniori, sunt mulți factori care pot influența un lot de la juniorat până la seniori. Nu pot spune dacă juniorii de astăzi vor face obiectul Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020. Pe cei mai mulți dintre ei ne bazăm pentru Jocurile Olimpice din 2024. Sunt optimist, sperăm să rezolvăm în timp toate problemele", a mai spus Nicu Vlad. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.382 secunde