Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Arestările continua în atletismul mondial

Ştire online publicată Miercuri, 20 Martie 2019
de Mihai CHELEȘ

Judecătorii francezi însărcinați cu anchetarea sistemului de corupție pentru acoperirea cazurilor de dopaj din Rusia au emis două noi mandate internaționale de arestare pentru foști oficiali ai atletismului rus înainte de a-și încheia investigațiile, scrie AFP.

Aceste mandate au fost emise pe numele lui lui Valentin Balahniciov, fost președinte al Federației de Atletism din Rusia (ARAF), fostul trezorier al IAAF și un apropiat de Kremlin, și pe numele lui Alexei Melnikov, care a fost antrenorul principal în cursele de fond în cadrul ARAF, potrivit unor surse judiciare.

În urmă cu o săptămână, Federația Internațională de Atletism (IAAF) a anunțat menținerea suspendării Rusiei din cauza amplului scandal de dopaj, rămânând de îndeplinit două condiții pentru ridicarea acestei sancțiuni. Consiliul IAAF, reunit atunci la Doha, a explicat că solicită în continuare Rusiei plata costurilor generate de ancheta privind scandalul de dopaj din această țară și că așteaptă în continuare să-i fie remise după autentificare informațiile și eșantioanele laboratorului de la Moscova, recuperate la jumătatea lunii ianuarie de către Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA).

Federația rusă de atletism a fost suspendată de IAAF în noiembrie 2015, în urma scandalului de dopaj instituționalizat cu care s-a confruntat Rusia, însă atleții ruși ''curați'' au putut concura ca neutri începând din decembrie 2016.

Pentru moment, în ciuda faptului că Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA) a reabilitat pe 20 septembrie, cu anumite condiții, Agenția rusă antidoping (RUSADA), IAAF a ignorat această decizie și a hotărât să mențină până în luna iunie suspendarea atletismului rus, impusă în urmă cu trei ani.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Sport
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat că echipa națională de fotbal U21 a României are șanse să câștige o medalie la Jocurile Olimpice de la ...
Federația Română de Handbal anunță cu tristețe decesul, la vârsta de 75 de ani, a doamnei Irene Oancea, vicecampioană mondială în 1973, câștigătoare a ...
Există posibilitatea că dacă spui poker, lumea să presupună automat că te referi la Texas Hold’Em. Sau, fiind in Romania, e posibil să se gândească și la poker-ul cu ...
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a confirmat oficial prezența boxului în calendarul olimpic al JO 2020 de la Tokyo, dar a suspendat Federația internațională de box amator ...
Naționala feminină a Braziliei a fost eliminată de Franța în optimile Cupei Mondiale (1-1, 1-2 după prelungiri). Vedeta echipei din America de Sud, Marta (33 de ani), a ...
Jucătorii români de tenis de masă Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs au cucerit medaliile de argint în proba de dublu mixt, aseară la Jocurile Europene de la Minsk, după ce au ...
Mijlocașul francez Najib Ammari este, începând din această săptămână, noul jucător al FC Viitorul, fotbalistul semnând un contract valabil pentru următorii doi ani, cu drept ...
Arbitrul israelian Orel Grinfeld a fost delegat să conducă meciul dintre selecționatele României și Germaniei, din semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 din ...
România luptă la Constanța pentru calificarea la Europenele de baschet 3x3! Super-eveniment în aer liber cu dunk-uri acrobatice, momente de dans și concursuri pentru ...
Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale turneului de la Eastbourne, după o victorie impresionantă reușită în meciul din turul ...
Irina-Camelia Begu (114 WTA) și Ana Bogdan (134 WTA) au acces în turul al doilea al calificărilor de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.Begu, favorită 10 ...
Luigi Di Biagio și-a dat demisia din funcția de selecționer al naționalei de tineret a Italiei. Gazdele Campionatului European au ratat calificarea în ...
Doliu în lumea sportului. Cosmin Dușa, un luptător MMA din Cugir, județul Alba a murit dincolo de hotare, la Chișinău. Tânărul sportiv, care avea doar 29 de ani, a ...
Iubita lui Cristi Manea, fotbalistul titular al Naționalei U 21, a fost bătută, în tribune, în timpul meciului cu Franța.Anunțul a fost făcut chiar de ...
Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Mirel Rădoi, a declarat, luni seara, că este fericit pentru că formația sa a încheiat Grupa C a Campionatului European U21 ...
Perechea română Simona Halep/Raluca Olaru s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Eastbourne, competiție în care organizatorii ...
La sfârșitul săptămânii trecute, pe stadionul „Constructorul-Cleopatra” din Complexul Sportiv „Badea Cârțan”, au avut loc întrecerile primei etape a ...
Performanță excelentă pentru naționala feminină de rugby în 7 a României la cea de-a doua etapă contând pentru turneul Rugby Europe Women Trophy, disputat în Portugalia, la ...
Cea de-a treia zi de întreceri în cadrul Jocurilor Europene de la Minsk 2019 s-a încheiat fără ca vreun reprezentant al României să urce pe podium. Foarte aproape de medalii ...
În primul meci de verificare din cadrul cantonamentului de la Poiana Brașov, susținut ieri dimineață, la Campo Verde, FC Viitorul a obținut o victorie categorică, scor 8-0 ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Monden
Fun Auto Tehnologie
Arhiva