Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Sport

Șapte tineri handbaliști constănțeni, printre cei mai talentați din țară

Ştire online publicată Marţi, 15 Ianuarie 2019
de Mihai CHELEȘ

În perioada 7-10 ianuarie, 80 de handbaliști ce fac parte din generațiile 2002/2003 și 2004/2005 s-au antrenat la Izvorani, sub atenta coordonare a 15 antrenori și coordonatori angrenați în „Programul Talent” al Federației Române de Handbal.

La această primă acțiune a anului, a fost prezent și selecționerul naționalei de seniori a României, Manolo Montoya, tehnicianul spaniol fiind activ implicat în coordonarea antrenamentelor din ultima zi.

„«Programul Talent» este o idee foarte bună a Federației Române de Handbal, o modalitate de a face handbalul mai deschis pentru mulți jucători. Pentru noi, este o ocazie bună de a-i vedea la lucru și de a le arăta modalitatea de lucru a antrenorilor de la echipele naționale. Acest program ne permite să-i vedem și cunoaște pe acești sportivi tineri, îi putem controla, putem monitoriza modul de lucru al jucătorilor. Este foarte important ca ei să se bucure de handbal”, a declarat Manolo Montoya.

Programul are acoperire pe tot teritoriul țării, fiind structurat în patru zone. Constanța a fost repartizată în Zona 2 (Sud-Sud Est), alături de București și Călărași.

HC Dobrogea Sud Constanța a trimis la acțiune patru jucători: Ionuț Stănescu - inter dreapta, generație 2002/2003; David Pavlov - extremă dreapta, generație 2004/2005; George Ștefan - extremă dreapta, generație 2004/2005; Rareș Ștefan - extremă dreapta, generație 2004/2005. De asemenea, de la CSS Medgidia, au fost prezenți alți trei jucători: Daniel Paraschiv - portar; Amir Ablachim - extremă stânga; Mihai Carabaș - extremă dreapta, toți generație 2004/2005.

În cadrul acestui stagiu de pregătire centralizată, cele două generații au jucat câte două partide amicale împotriva reprezentativei similare a Slovaciei: 2004/2005 (cadeți) au câștigat ambele dueluri, 30-18 și 29-25, iar la 2002/2003 (juniori) o partidă s-a terminat la egalitate, 27-27, iar a doua le-a revenit tricolorilor, scor 27-20.

★ ★ ★

În cadrul competițiilor de juniori, în seria sa, HC Dobrogea Sud s-a clasat pe locul doi la juniori l (antrenor Aleksandr Adzic) și ll (antrenor Osman Yuksel) și pe locul trei la juniori lll (antrenor Enis Murtaza), în timp ce CSS Medgidia a terminat pe primul loc la juniori ll (antrenori Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga) și pe locul doi la juniori lll (antrenori Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga).

Președintele HC Dobrogea Sud Constanța, Ionuț Stănescu, a ținut morțiș să-și vadă fiul și elevii la treabă, sub bagheta spaniolului Manolo Montoya.

„Cu siguranță, a fost o experiență benefică pentru ei și consider că suntem pe un drum bun. Avem o generație de tineri jucători foarte bună, de care trebuie să ne îngrijim cum se cuvine”, a declarat fostul portar al echipei naționale.

★ ★ ★

Obiectivele principale ale campaniei sunt: crearea unui proiect care să permită monitorizarea și selecția unui număr mai mare de jucători; stabilirea unei planificări tehnico-tactice organizată pentru două categorii (cadeți și juniori); sprijin acordat în vederea monitorizării și selectării jucătorilor pentru echipa națională; implementarea strategiei de joc stabilită pentru selecționatele naționale; mărirea grupului de antrenori care să aplice strategia proiectului la propriile echipe.

PUBLICITATE
Citeşte şi
 Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța va juca, astăzi, de la ora 17.30, pe terenul celor de la Dinamo București, într-o partidă contând pentru etapa a XIX-a ...
Președintele clubului HC Dobrogea Sud, Ionuț Stănescu, a declarat, la finele partidei cu Dinamo, de la București, că, deși a terminat într-o manieră mai puțin favorabilă sezonul ...
Portarul Daniel Vasile a fost împrumutat de HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Făgăraș, până la finalul acestui sezon. Handbalistul în vârstă de 21 de ani are o concurență ...
Alte ştiri din sectiunea Sport
Jucătoarea constănțeană Elizabeta Samara a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de tenis de masă, competiție care se desfășoară, în această ...
Derby-ul codașelor Superligii de rugby se dispută, astăzi, de la ora 11.00, pe stadionul „Mihail Naca” din Constanța, unde față în față se vor afla localnica ACS ...
Se apropie cu pași repezi sărbătorile pascale, apoi grătarele de 1 Mai, dar vă recomandăm să vă faceți timp și pentru sport. Un meci de baschet la Sala Sporturilor în care ...
Ana Bogdan, 150 WTA, venită din calificări, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului de la Istanbul, cu premii totale de 250.000 de dolari.Ana Bogdan a ...
Luptătorul Cătălin Moroșanu va susține primul său meci din carieră la Cluj-Napoca, revanșa cu britanicul Daniel Sam, pe 6 iunie, la Sala Sporturilor „Horia Demian”, în ...
Peste 400 de studenți din cadrul facultăților Universității „Ovidius” au alergat în cadrul „Crosului Primăverii”, organizat, zilele trecute ...
Deseară, de la ora 19, la Sala Polivalentă din Călărași, HC Dobrogea Sud o întâlnește pe localnica Dunărea, într-o partidă contând pentru play-off-ul Ligii Naționale de ...
Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Florin Segărceanu, a declarat, luni, la sosirea în țară, că tenisul feminin românesc va rămâne la un nivel ridicat atât timp ...
Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA și cap de serie numărul 2, a învins-o, marți, cu 6-4, 6-4, pe Julia Glusko din Israel, locul 129 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky ...
Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța, a organizat în data de 20 aprilie Crosul ...
Simona Halep a anunțat, marți, că a decis să se retragă din turneul de la Stuttgart, programat în aceasta săptămână, la care urma să debuteze direct în turul al doilea.Simona ...
Astăzi, la ora 10.00, se pun în vânzare biletele pentru meciul FC Viitorul - CS Universitatea Craiova, programat joi, 25 aprilie, de la ora 19.45, pe stadionul ...
Sportivii români au obținut victorii pe linie, duminică, în prima zi a Campionatelor Mondiale individuale de tenis de masă de la Budapesta (Ungaria), anunță site-ul Federației ...
Tenismanul constănțean Horia Tecău, fost campion la Wimbledon și US Open în proba de dublu, a afirmat, ieri, pe pagina sa de Facebook, că la Rouen, în meciul Franța - România, din ...
Ministerul Tineretului și Sportului, în parteneriat cu Romsilva România, a organizat prima ediție a proiectului „Fii voluntar de Ziua Pământului”, proiectul ...
După victoria uriașă obținută, runda trecută, în fața CSM-ului București, urmată de întâlnirea cu suporterii, găzduită de unul dintre sponsorii echipei, Farmacia Catena ...
FCSB a terminat la egalitate în deplasarea de la Viitorul Constanța, scor 1-1, după golurile înscrise de Harlem Gnohere și Ianis Hagi.  Partida a avut parte ...
Simona Halep a strălucit în partida cu Franța, contând pentru semifinalele Fed Cup. Sportiva din Constanța a adus două puncte, în meciurile de simplu, pentru echipa tricoloră ...
Echipa ACS Tomitanii Constanța ocupă în continuare ultimul loc în clasamentul Superligii la rugby, cu 9 puncte la activ, în ciuda victoriei obținute, sâmbătă, în deplasare, pe ...
Echipa SSC Farul a câștigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul cu Aerostar Bacău, disputat sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul etapei a 31-a a Ligii a II-a la fotbal. Moldovenii au ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Arhiva