Portarul bielorus al HCDS, Viacheslav Saldatsenka:

"Am venit la Constanța să fac performanță!"

332

Articole recomandate

Viața de sportiv are și părțile ei mai puțin plăcute. Nou venit în familia HCDS, portarul bielorus Viacheslav Saldatsenka a împlinit 24 de ani chiar în ziua în care echipa constănțeană de handbal a plecat în cantonament în Slovenia. Departe de casă și de familia care, recent, s-a mărit cu încă un membru, Viacheslav a devenit tată în urmă cu două săptămâni, când soția sa, Valeria, a adus pe lume o fetiță. 


"Îmi va fi greu să stau departe de Alisa. Dar, am venit la Constanța să fac performanță și așa e în sport. Îmi place orașul, însă nu am avut prea mult timp să îl vizitez. Am mai jucat în România, la Odorhei, dar acum este o experiență diferită. O nouă echipă, altă apărare, alt atac, lucrurile s-au schimbat. Am avut puțin timp pentru a mă adapta", a declarat Viacheslav Saldatsenka, citat de
site-ul oficial al clubului. 


La numai 24 de ani, Saldatsenka are deja experiența unor turnee majore: a apărat poarta Belarusului la un campionat mondial și două campionate europene. A fost votat printre cei mai buni apărători ai buturilor la EURO 2018, alături de Nikola Mitrevski, rivalul său principal de la HCDS, cu care speră să se completeze însă cât mai bine pentru a face din poartă un punct forte al echipei, ca pe vremea cuplului Stănescu - Popescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.427 secunde