Performanță pentru o studentă a Universității "Ovidius"

Alina Rotaru, cea mai valoroasă atletă a anului 2017

159
Alina Rotaru, cea mai valoroasă atletă a anului 2017 - alina-1516379744.jpg

Articole de la același autor

Studenta-atletă a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius" Constanța Alina Rotaru, finalistă la Campionatul Mondial de la Londra și medaliată cu aur la Universiada din Taipei, în proba de lungime, a fost desemnată cea mai valoroasă atletă a anului 2017, în cadrul unei Gale a atletismului românesc, organizată de către Federația Române de Atletism, la București. 


De asemenea, antrenorul Alinei Rotaru, Mihai Corucle, a fost desemnat cel mai bun tehnician al anului trecut. 


În ierarhia feminină, podiumul a fost completat Elena Andreea Panțuroiu - medaliată cu aur la Campionatul European de tineret, și Bianca Denisa Răzor - semifinalistă la Campionatul Mondial în proba de 400 metri, dublă medaliată cu bronz la Universiadă, în probele de ștafetă 4x400 metri și 400 metri simplu. 


Obiectivul principal al sportivei în vârstă de 25 de ani este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, acolo unde țintește cucerirea unei medalii. 


La masculin, Andrei Marius Gag a fost ales cel mai valoros sportiv al anului, medaliat cu bronz la Universiadă și finalist la Campionatul Mondial, în proba aruncării greutății, urmat de Alin Firfirică - locul doi la Campionatul European de tineret și un loc doi la Universiadă, în proba de disc, și Alexandru Soare, cel care a obținut argintul la Universiadă, proba de aruncare a discului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8909 secunde