Adversari tari pentru tricolori, în Liga Națiunilor la fotbal

245
Adversari tari pentru tricolori, în Liga Națiunilor la fotbal - adversari-1583355763.jpg

Articole de la același autor

Echipa națională de fotbal a României și-a aflat adversarele din ediția următoare a Ligii Națiunilor. Tricolorii fac parte din Grupa I a Ligii B, alături de Norvegia, Austria și Irlanda de Nord. 


Astfel, echipa antrenată de Mirel Rădoi va avea o misiune dificilă, mai ales că toate cele trei naționale din grupă au câte un star care evoluează la cel mai înalt nivel în fotbalul european. 


Norvegia va veni la București cu Erling Haland, atacantul Borussiei Dortmund, cel care a făcut senzație în ultimele meciuri din UEFA Champions League. Austria îl are pe David Alaba, fundașul lui Bayern Munchen, în timp ce Irlanda de Nord va încerca să ne sperie cu Jonny Evans, cel care evoluează în Premier League, la Leicester. 
România are șanse mici să termine pe primul loc în grupă și să se califice în fazele superioare ale Ligii Națiunilor, însă elevii lui Mirel Rădoi vor lupta așa cum au făcut-o de fiecare dată. 


XXX 
Până la meciurile din Liga Națiunilor, tricolorii se concentrează pe partida de baraj pe care o au, pe 26 martie, în deplasare, cu Islanda. Dacă va trece de nordici, România va juca meciul decisiv pentru calificarea la EURO 2020 cu învingătoarea din partida Bulgaria - Ungaria. 


Atât meciul cu Islanda, cât și eventuala finală vor fi disputate de către tricolori în deplasare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6767 secunde