Adversar din Norvegia pentru HC Dobrogea Sud, în turul doi preliminar al Cupei EHF

241
Adversar din Norvegia  pentru HC Dobrogea Sud,  în turul doi preliminar al Cupei EHF - adversar-1505318405.jpg

Articole de la același autor

Aflată la primul sezon în cupele europene, echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat prima adversară în drumul către grupele Cupei EHF. Pentru a ajunge acolo, HCDS mai are de trecut două hopuri (tururi), primul dintre ele fiind echipa norvegiană BSK Handball Elite, formație ce a trecut în primul tur de Afturelding (Islanda), cu o dublă victorie: 26-25 în Islanda și 29-27 în Norvegia.

"Era de așteptat ca echipa din Norvegia să se impună. Vom avea o deplasare lungă și va trebui să ne gestionăm efortul foarte bine. Obiectivul nostru este accederea în grupele Cupei EHF. Vrem să aducem la Constanța, după acești ani de așteptare, cele mai valoroase echipe din Europa. Nu va fi deloc ușor, deoarece în turul trei sunt echipe extrem de puternice, dar am încredere în valoarea grupului nostru", a declarat președintele HC Dobrogea Sud, Ionuț "Rudi" Stănescu.

Primul meci va avea loc pe 7/8 octombrie, la Constanța, urmând ca returul să fie programat o săptămână mai târziu, pe 14/15 octombrie, în Norvegia. Dacă va trece de Handball Elite, HCDS ar putea întâlni, în ultimul tur preliminar înaintea grupelor, formații precum Goppingen, Fuchse Berlin și Magdeburg (Germania), La Rioja, Granollers (Spania), Tatabanya (Ungaria) sau echipa internaționalului Mihai Popescu, St. Raphael (Franța). Turul trei este programat în perioada 18/19 - 25/25 octombrie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4174 secunde