Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Zona Brotăcei și cartierul Medeea din Constanța, fără curent electric

Ştire online publicată Miercuri, 19 Iunie 2019
de Andreea PERHAIȚĂ

Constănțenii care locuiesc în zona Brotăcei și cei din cartierul Medeea nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor.

Astfel, în municipiul Constanța, între orele 8 și 16, sunt afectați consumatorii din zona Brotăcei, strada Adamclisi, blocul AS4, aleea Heracleea, blocul AS4, strada Suceava nr. 2A, blocul AS5, blocul U3, blocul U4, aleea Capidava, blocul Z1 și blocul Z2. 
În același interval, sunt anunțate întreruperi în cartierul Medeea, pe strada Spiru Haret, strada Despot Vodă, strada Valu lui Traian, strada Nicolae Dumitrescu, strada Angelescu Temelie, strada Cumpenei, numerele impare, respectiv strada Ion Cassian. 

XXX 
În restul județului, între orele 9 și 17, se oprește curentul în orașul Hârșova, pe străzile Vadului, aleea Sportului, Gropilor, Horia, Traian, respectiv Spital Hârșova, în orașul Ovidiu, pe străzile Națională, Poporului, Portului, Poștei, Amurgului, Arțarului, Frunzelor, Crinului, Cișmelei, Stejarului, Salcâmilor, Viilor, Florilor, Insulei, Castanilor, Revoluției, Viorelelor, Lalelor și Crizantemelor, precum și în orașul Cernavodă, pe strada Viitorului. 

De asemenea, între orele 9 și 17, se lucrează în localitatea Gârliciu, pe străzile Școlii, 22 Decembrie, Romană și Castelelor.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Constănțenii care locuiesc în zona centrală a municipiului nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
Constănțenii care locuiesc în cartierul Km 5 nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Tudor Vladimirescu, din orașul Cernavodă, RAJA SA a întrerupt furnizarea ...
Autoritățile locale au finalizat lucrările de asfaltare a străzii Prelungirea Barbu Ștefănescu Delavrancea din cartierul Baba Novac. Artera a fost construită de la zero, după ...
Ieri dimineață, a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor, care va fi valabil până la data de 12 decembrie 2020. Potrivit reprezentanților CFR Călători, oferta de transport ...
Peste 3.700 de metri cubi de lemn fără documente legale au fost indisponibilizați și aproape 3.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, în urma unei ...
Au trecut trei săptămâni de când nava „Queen Hind”, la bordul căreia se aflau 14.000 de ovine, s-a răsturnat în portul Midia. Pompierii și organizațiile ...
Zilele trecute, a avut loc cea de-a patra ediție a Concursului județean de bandă desenată „BD Nool-BD Santa”, organizat de Școala Gimnazială nr. 33 „Anghel ...
200 de copii de la Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă „Delfinul”, „Maria Montessori” și „Albatros” au petrecut, ieri ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E - Distribuție Dobrogea SA - Zona ...
Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea și Sectorul Poliției de Frontieră Pardina, împreună cu Biroul Teritorial al Sindicatului Național al ...
Numerele extrase duminică, 15 decembrie 2019, la Loto 6/49, Joker, Loto 5/40 și Noroc au fost anunțate, în condițiile în care sunt premii consistente la tragerile ...
Noul Mers al trenurilor 2019-2020 intră în vigoare începând de duminică, 15 decembrie, și va fi valabil până la data de 12 decembrie 2020, informează CFR Călători.Oferta de ...
Patru copii și patru adulți au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea ...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 3,11%. Este cel mai mare nivel înregistrat din ultimele 5 ...
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a spus că managerii din Inspecția Muncii și inspectorul șef vor răspunde pentru decizia de a achita datorii restante, rămânând astfel fără ...
Vremea în acest weekend va fi caldă, temperaturile anunțate de meteorologi fiind mai ridicate decât cele obișnuite pentru jumătatea lunii decembrie, maximele urcând până ...
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, le-a prezentat membrilor Guvernului propunerile sale privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public. Excepție vor face ...
Proiectul de hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost aprobat în ședința de Guvern de vineri după-amiază. Potrivit proiectului ...
Duminica aceasta, pe 15 decembrie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile din cursul zilei de 12 decembrie ...
Problema decontării transportului elevilor a fost îndelung dezbătută, dar, din păcate, a rămas tot nerezolvată. Acesta este și motivul pentru care Asociația Elevilor din Constanța ...
Conducerile Inspectoratului Școlar Județean Constanța și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva