Ziua Marinei cu scufundări recreaționale, parade și artificii, pe faleza din Constanța

598
Ziua Marinei cu scufundări recreaționale, parade și artificii, pe faleza din Constanța - fotofondincepeziuamarinei2-1565656566.jpg

Articole de la același autor

Cea de-a 117-a ediție a Festivalului Mării, organizată de Statul Major al Forțelor Navale, cu prilejul aniversării Zilei Marinei Române, are loc în perioada 7 - 15 august, în șase orașe din țară. Sărbătorită pentru prima dată în 15 august 1902, la Constanța, ziua comunității navale românești a cunoscut de-a lungul timpului o dezvoltare semnificativă a evenimentelor dedicate tuturor celor care și-au legat destinul de întinderile albastre ale apelor.


Toate activitățile din acest an, desfășurate în Constanța, Mangalia, Tulcea, Brăila, Galați și București, sunt dedicate navei-școală "Mircea", "Ambasador onorific în serviciul României", cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române.
La Constanța, seria activităților a debutat, miercuri, 7 august, dată la  care a fost marcată Ziua Resurselor Mării și a Învățământului Militar de Marină. Scafandrii militari au desfășurat ateliere de scufundări recreaționale, în Portul Tomis, pentru cei 80 de câștigători ai concursului organizat de Centrul 39 Scafandri. Totodată, în Portul Militar Constanța, a avut loc ceremonia de sosire a navei-școală "Mircea" din marșul istoric de instrucție. În plus, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, au fost prezentate standuri expoziționale ale Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu", Colegiului Național Militar "Alexandru Ioan Cuza", Direcției Hidrografice Militare și ale Centrului de Scafandri, iar Muzica Militară a Forțelor Navale a interpretat numeroase piese din repertoriul marinăresc.


Ceremonii și exerciții cu marinari, la Constanța


Ieri, 12 august, în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei, a fost programată, în intervalul orar 9.45 și 12.30, repetiția generală pentru Exercițiul demonstrativ întrunit "Forțele Navale Române 19".
Iar mâine, 14 august, între orele 8.30 și 9.30, la Monumentul Eroilor Marinari de pe faleza Cazinoului din Constanța, marinarii militari vor organiza o ceremonie militară și religioasă.


Joi, 15 august, cu prilejul Zilei Marinei Române, în intervalul orar 9.45 -12.30, publicul prezent pe faleza din Constanța va asista la cel mai mare exercițiu naval organizat în România. Acesta va fi urmat, până la ora 15.00, în Portul Turistic Tomis, de numeroase jocuri marinărești. 


Pe faleza din fața Comandamentului Flotei, între orele 20.00-21.00, vor răsuna acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, după care seara se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 (Portul Constanța) – faleza Cazinoului – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piața Ovidiu și retur, până la Comandamentul Flotei, timp în care va avea loc și un spectacol inedit de lansare de lampioane de la bordul navelor militare ancorate în apropierea falezei.


Săptămâna spiritualității marinărești, la Mangalia




La Mangalia, "Săptămâna Spiritualității Marinărești" a debutat încă de săptămâna trecută. În grădina cercului militar din municipiu sunt organizate expoziții de ambarcațiuni sportive cu rame și vele, de lucrări de matelotaj, de fotografie și de picturi cu tematică marină, lansări de carte, ateliere interactive de confecționare noduri și împletituri marinărești. Manifestările culturale din Mangalia vor fi completate de concerte susținute de formațiile muzicale militare ale Forțelor Navale și Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazu" și se vor încheia miercuri, 14 august.
Totodată, sâmbătă, în Portul Militar Mangalia, marinarii militari au organizat Ziua Porților Deschise. Au fost prezentate nave, expoziții de tehnică și armament, iar doritorii au putut participa la ateliere interactive de matelotaj, precum și la diverse jocuri și concursuri marinărești.


Ieri, 12 august, începând cu ora 9.45 și până la ora 12.00, în Portul Turistic Mangalia, s-a desfășurat repetiția generală premergătoare Zilei Marinei Române. Seara, între orele 18.00 și 20.00, Muzica Militară a Forțelor Navale a susținut un concert în Piața Republicii din municipiu.


Miercuri, 14 august, orele 8.30 și 9.30, la Monumentul Marinarului Erou, marinarii militari organizează o ceremonie militară și religioasă, iar de la ora 20.00 până la ora 21.00, este planificat un spectacol de muzică militară, susținut de formația muzicală a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazu", în Portul Turistic Mangalia.


Joi, 15 august, între orele 9.45 și 14.00, în Portul Turistic Mangalia, se desfășoară Exercițiul demonstrativ "Forțele Navale Române 19", urmat de jocuri și concursuri marinărești, iar, de la ora 20.00, în Portul Turistic Mangalia, Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazu" va susține un spectacol pentru cei prezenți. Retragerea cu torțe, executată, între orele 21.00-22.00, pe traseul Farul Genovez - faleză - aleea Teilor - Primăria municipiului Mangalia - Cercul Militar - Școala de Aplicație a Forțelor Navale "Viceamiral Constantin Bălescu", va încheia seria momentelor aniversare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3365 secunde